18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialDragnea „periază“ legea defăimării

Dragnea „periază“ legea defăimării

La două ore după ce ambasadorul SUA la București a criticat legea defăimării, Liviu Dragnea, inițiatorul proiectului, a anunțat că va opera modificări renunțând la definiția defăimării, dar și la sancțiuni.

Ambasadorul Hans Klemm, a criticat, ieri, legea defăimării iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea, precizând că „protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase”. „Condamnăm discriminarea şi ura, dar în acelaşi timp ne opunem legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu preţul libertăţii de exprimare”, a explicat ambasadorul SUA.

La scurt timp,  Liviu Dragnea a anunțat că va depune amendamente la propria lege, prin care vor fi operate o serie de modificări. Astfel, Liviu Dragnea a explicat că, în acest moment, legea nu mai prevede un cuantum maxim al amenzilor. „O să scoatem complet articolul, ca să nu mai existe nici un fel de confuzie, pentru a nu se mai denatura sensul iniţial al acestei legi”, a spus Dragnea, la sediul PSD.

Liderul PSD a promis că legea nu va mai conține nici un fel de amenzi. „Este în actuala legis-lație din România această prevedere. Puteți ataca ordonanța 137, pe care n-am inițiat-o, puteți ataca ideea de discriminare. Încă o dată vă spun, astăzi, prin amendamentele pe care le voi depune, noile amendamente, o să scot și această trimitere la lege, ca să nu mai existe confuzie”, a adăugat liderul PSD.

Dragnea a ținut să precizeze că va depune un amendament prin care se va elimina definiția defăimării din lege. „Astăzi voi scoate din lege și definiția defăimării. Deja au fost scoase anexele, astăzi o să eliminăm complet articolul, definiția nu va fi înlocuită cu nimic”, a conchis Liviu Dragnea.

Legea defăimării, iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea, a stârnit un val de proteste în rândul societăţii civile şi în mediul online. PNL a anunţat că va ataca la CCR actul normativ dacă este adoptat. Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, urmând ca discuţiile să fie reluate în aceste zile.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă