În urmă cu 12 luni, Stan Wawrinka producea una dintre cele mai mari surprize ale ultimilor ani. Vedem cum arată tabloul primului Grand Slam al anului, care a rămas deja fără un nume important: Juan Martin Del Potro a trebuit să se retragă.
Dacă tabloul feminin este înclinat în partea superioară, în turneul masculin jumătatea inferioară este de-a dreptul înghesuită. Are de toate. Are jucători world class, mereu printre favoriții la titlu indiferent de formă, adică tripleta Federer-Nadal-Murray. Are veterani rutinați, care navighează de ceva timp în ape line, dar care sunt în căutarea unui restart inspirațional, a unei zile de excepție cu care să-și reînvie momentele de glorie (Berdych, Robredo, Gasquet, Karlovic). Are obișnuiții “sleepers”, adică jucătorii relativ ignorați în calcule, dar care au nevoie de doar câteva detalii în favoarea lor ca să pună cap la cap un parcurs surprinzător de lung (Gulbis, Kohlschreiber, Klizan, Tomic, Anderson, Troicki). Și mai are grupul de “young guns”, tinerii sau încă-tinerii care forfotesc neliniștiți în așteptarea Marelui Moment (Dimitrov, Goffin, Kyrgios, Coric, Vesely, Kokkinakis), cu toții capabili de evoluții cu care să-și schimbe cariera. Tot acest mix plin de variabile este așteptat să ducă greul în ceea ce privește spectacolul și intriga turneului masculin pentru următoarele două săptămâni, mai ales atunci când reprezentanții acestor patru dimensiuni se vor intersecta, cu tot cu mizele lor personale.
Prin comparație, jumătatea superioară a tabloului pare predestinată unui nou duel Djokovic – Wawrinka, ceea ce începe să devină un fel de branding al AO.
Citește preview-ul complet pe Treizecizero.ro