33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDosarul InterAgro: Procurorii au cerut de la Concurenţă date privind piaţa gazelor...

Dosarul InterAgro: Procurorii au cerut de la Concurenţă date privind piaţa gazelor din mandatul lui Vosganian

Şeful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că a cerut efectuarea unei anchete interne privind cazul de subminare a economiei naţionale în care este implicată compania InterAgro şi omul de afaceri Ioan Niculae, precizând că în 2010 procurorii i-au cerut date despre piaţa gazelor, relatează Mediafax.

“Am cerut realizarea unei anchete interne legată de acest caz. În 2010 a venit un procuror care mi-a cerut acte de dinainte de mandatul meu legate de opinia Consiliului privind accesul la gazele din producţia internă”, a declarat Chiriţoiu, menţionând că este vorba de documente din perioada de dinainte de 2009, din timpul madatului fostului ministru al Economiei Varujan Vosganian. Acesta a fost ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008.

România liberă a relatat că 40 de persoane sunt anchetate de DIICOT într-un dosar privind acordarea de gaze ieftine, din producţia internă, combinatelor chimice controlate de miliardarul Ioan Niculae, deşi acestea aveau datorii la stat. Printre cei anchetaţi se află funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul Romgaz, Ministerului Economiei, Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energie (ANRE) şi reprezentanţi ai unei societati comerciale din municipiul Bucureşti. Prejudiciul în acest caz se ridică la 126 milioane de dolari potrivit procurorilor

Surse judiciare spuneau miercuri că SRI a sesizat DIICOT cu privire la subminarea economiei naţionale în cazul companiei InterAgro, deţinută de omul de faceri Ioan Niculae.

Pe de altă parte, surse apropiate anchetei, citate de HotNews.ro, spun că printre persoanele puse sub învinuire se află Marcel Adrian Piteiu, membru PDL şi director general Romgaz, Ioana Apan (fosta consilieră a lui Codruţ Şereş, trimis şi el în judecată pentru submniarea economiei naţionale în alt dosar) – acum preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz şi secretar general adjunct în Ministerul Economiei, Alpar Kramer (UDMR), fost director comercial al Romgaz, Eugen Mitea (PNL), fost director adjunct al Romgaz şi Dan Victor Alexandru, fost secretar de stat în Ministerul Economiei în guvernarea Tăriceanu.

Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă