19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialDoru Sechelariu, viitorul pilot de F1 al Romaniei

Doru Sechelariu, viitorul pilot de F1 al Romaniei

Spre surprinderea generala, cel mai bun pilot din kartingul romanesc in sezonul 2005, Doru Sechelariu, nu a mai concurat in cursele oficiale nationale si internationale in 2006. Tanarul de numai 14 ani, impliniti pe 19 noiembrie, a preferat sa renunte la cateva titluri suplimentare in karting, asumandu-si cu multa responsabilitate si in acelasi timp multa modestie riscul calculat al pasului spre automobilismul de mare performanta, devenind in acest an probabil cel mai tanar pilot de monopost din lume.
Dupa cateva teste si curse efectuate cu succes in Ucraina si Grecia, Doru Sechelariu a pornit la asaltul Vestului european, absolvind cursurile celebrei Academii de Pilotaj dirijata de nu mai putin celebrul irlandez Henry Morrogh, prin mainile caruia de-a lungul celor 40 de ani de experienta in domeniu au trecut numerosi piloti de Formula 1 precum Damon Hill, Jacques Villeneuve sau Ayrton Senna, deveniti ulterior campioni mondiali. Imediat, acesta a sesizat talentul tanarului roman, implicandu-se direct in pregatirea acestuia, decizie benefica pentru Doru Sechelariu, care inca din aceasta toamna a putut sa-si demonstreze calitatile pe celebra pista de F1 de la Spa, in cadrul ultimei curse a Campionatului International al Belgiei Formula Renault 1600, obtinand timpi pe tur exceptionali pentru un debutant, si nu numai. Acest fapt nu a trecut neobservat, belgienii acordandu-i tanarului bacauan o derogare care-i va permite ca in 2007 sa alerge tot campionatul, in ciuda faptului ca regulamentul acestuia specifica in mod expres ca limita minima de varsta a participantilor este fixata la 16 ani. Au urmat teste pe Renault 1600 si pe ultraperformanta Formula Renault 2000, cu Thierry Boutsen Racing si mai ales cu cea mai puternica echipa Renault 2000 din lume, Graff Racing. Patronii celor doua echipe au avut cuvinte de lauda la adresa lui Doru Sechelariu, ambii tehnicieni propunandu-i tanarului pilot de la Selena Motor Sport oferte de colaborare pentru anii urmatori, cand, dupa o pregatire adecvata, Doru se va numara printre protagonistii Formulei Renault 2000, o Formula in care cei mai buni pot spera indreptatit sa atinga culmile sportului cu motor, si anume Formula 1.
Cu talentul cu care l-a inzestrat natura, cu munca de care este capabil si cu modestia pe care i-o cunoastem, Doru Sechelariu a pornit pe drumul marilor performante automobilistice, obiectivul declarat fiind Formula 1. Si ca tabloul sa fie complet, la sfarsitul lui noiembrie, recomandat de catre acelasi Henry Morrogh, Doru Sechelariu a participat la cursa de Formula Ford de pe circuitul italian Autodromo del Levante de langa Bari, unde, spre surprinderea generala, a castigat competitia (pole position, record pe tur si victorie), devenind primul pilot roman invingator in aceasta prestigoasa Formula internationala, lucru care in mod firesc i-a adus un enorm capital de simpatie printre spectatorii italieni si din partea presei italiene, care, mai in gluma, mai in serios, l-a si titularizat pe post de Michael Schumacher in 2015. Dar pana atunci mai este cale lunga.
Sezonul 2007 bate la usa si, dupa principiul “cine poate mult, poate si mai putin”, pregatirile pentru Formula 1600 au si inceput cu… Formula 2000 la Valencia, in Spania, in compania tuturor echipelor din aceasta Formula, cu 35 de piloti de 19 nationalitati. Spre surprinderea si stupefactia generale, dupa prima zi, pe o pista uscata, Doru Sechelariu, debutantul de numai 14 ani, reusea timpi incredibili in fata tuturor tenorilor categoriei. A doua zi, pe o ploaie torentiala, timpii lui Doru i-au facut pe cronometrori sa verifice instalatia de pe masina lui Doru, care s-a dovedit perfecta, iar ca raspuns acesta a reusit la sfarsitul zilei al 11-lea timp absolut, primul din cadrul echipei sale in care activeaza si campionii Belgiei si Elvetiei. In spatele sau s-au aflat multi alti piloti de renume, printre care si italianul campion mondial de karting si invingatorul Formulei BMW, Stefano Coletti, pilot oficial Red Bull.
Ultima zi de teste nu a fost insa una stralucita, ghinionul facandu-si aparitia, pilotul bacauan fiind protagonistul unei iesiri in decor, soldate cu avarierea masinii. Dupa numai 90 de minute, mecanicii reuseau sa-i repare masina si sa il trimita pe pista cu cauciucuri noi, in ideea stabilirii unei performante pe masura celor obtinute in zilele precedente. De data aceasta unul dintre pneurile noi a cedat, facand imposibila tentativa de record pentru care Doru plecase extrem de motivat. Astea-s cursele, se intampla si la case mult mai mari, dar roata se invarte pentru toti.
Speram ca aprecierile tehnicienilor, talentul si vointa tanarului pilot bacauan sa-l conduca spre marea performanta, acolo unde-i sta bine unui mare pilot.

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicală, Centrokinetic, se extinde în vestul țării

Fondul de investiții de growth AGISTA a sprijinit cel mai mare lanț de recuperare medicală din România, Centrokinetic, în achiziția celei de-a opta clinici...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă