Până de curând, orice critică în limba română la adresa lui Emil Boc şi a guvernului său era contrată cu următoarea replică obsesivă: „da’ ce? crezi că ceilalţi erau mai buni?”. Era inutil să explici că alegătorii nu l-au votat pe Traian Băsescu şi implicit guvernul PDL ca ei să se comporte prost, ci ca ei să se comporte bine, adică în beneficiul celor mai mulţi dintre cetăţeni. Era inutil să explici că orice contribuabil raţional trebuie să fie interesat în primul rând şi în cel mai înalt grad de performanţele Guvernului şi de felul în care hotărârile de la Palatul Victoria influenţează suma din portofelul fiecăruia, şi abia apoi de discursurile opoziţiei. Era inutil să demonstrezi că „politicile” Guvernului actual nu trebuie comparate la nesfârşit cu ce au făcut aiurea guvernul Tăriceanu sau guvernul Năstase sau guvernele lui Ceauşescu, acest lucru se va face AUTOMAT în campania electorală şi mai ales la momentul votului; politicile unui Guvern, oricare ar fi el, trebuie raportate în primul rând la nevoile ţării din perioada în care cabinetul respectiv este în funcţiune şi trebuie comparate în primul rând cu programul său de guvernare, cu angajamentul său în faţa naţiunii. Într-o ţară aşezată, guvernările succesive nu sunt un concurs despre „cine a guvernat mai prost în trecut ca să existe acest prezent”, ci despre „cine guvernează mai bine în prezent ca să existe un viitor mai bun”. Orice altceva este DETALIU. Este important, dar este detaliu.
Din nefericire pentru România, registrul fantomatic în care se mişcă guvernul Boc nu s-a schimbat nici măcar după ce criticile în limba română au fost dublate, triplate şi întărite de cele ale unor influenţi ambasadori străini, ale unor oameni de afaceri importanţi sau de cele ale Comisiei Europene însăşi.
„Adevărul este că multe state au luate deja măsuri de austeritate şi că cele de acum sunt măsuri suplimentare. Diferenţa este că, de când sunt în România nu am văzut nici un fel de măsură de austeritate din partea guvernului român”, spunea ambasadorul francez Henry Paul la mijlocul lunii iulie. „Nu văd nici o ţară din Europa care să îşi facă treaba atât de prost în a profita de avantajele pe care le are”, a declarat directorul general al Erste Bank, Andreas Treichl, banca-mamă a liderului pieţei bancare din România, fosta BCR. Mai mult: „Politicienii au acum au şansa să aducă România în vârful Europei Centrale şi de Est şi o risipesc în stil mare. Şi nu am nici cel mai mic indiciu de ce. Nu sunt proşti, nu sunt tâmpiţi. Sunt foarte inteligenţi, cunosc ceea ce trebuie să facă, sunt bine educaţi, există mult mai mulţi oameni de afaceri în Guvern decât în alte state şi nu am niciun indiciu de ce nu fac nimic”, a punctat Andreas Treichl săptămâna trecută, în traducere din limbajul diplomatic „a urlat” Andreas Treichl…
Şi era nevoie de „un urlet” economic pentru că guvernul Boc şi preşedintele Băsescu nu auziseră cu o săptămână mai devreme nici măcar uriaşul semnal de alarmă, sirena, tulnicele, clopotele politice cu care Comisia Europeană a presărat cel mai aspru raport de ţară privitor la România din acest deceniu (se mai găsesc pe pagina de internet a Comisiei Europene, citiţi-le; le învăţam pe dinafară la BBC pe vremea guvernului Năstase). Comisia Europeană a spus în acest an nici mai mult, nici mai puţin că România „nu a arătat suficientă voinţă politică pentru a sprijini şi a defini direcţia reformelor “. Iar includerea unor calificative dure la capitolul achiziţii publice cu accent pe conflictele de interese, spre suprema enervare a preşedintelui Băsescu, spune multe despre deteriorarea relaţiilor cu mediile diplomatice europene. (Traian Băsescu a acuzat raportul de lipsă de imparţialitate şi a folosit chiar termenul de „inacceptabil”, dar s-a calmat a doua zi la întâlnirea cu ambasadorii UE, inclusiv după ce ambasadorul american Mark Gitenstein spusese public, încă de cu seară, că raportul Comisiei Europene este „echilibrat şi corect”).
Premierul Emil Boc se face însă că nu aude şi nu vede. Pentru el, toate acestea nu există, după cum nu există nici scăderea în sondaje până la 12% a partidului său. Pentru Emil Boc nu există nici reacţiile economice şi diplomatice, nu există nici părerea alegătorilor nemulţumiţi. Într-un halucinant puseu dramatic, premierul s-a declarat duminică o victimă sacrificată pe altarul reformelor, a spus că „sondajele nu contează” şi că „nu avem decât o singură alternativă: să mergem pe acest drum”. Dar care drum?! Drumul cu bicicleta spre lună, cum bine spune Cristian Preda, ocolul Pământului în două zile, curăţarea grajdurilor lui Augias cu o cană de apă? Şi cu cine? Cu acest „guvern perfect” cum şi-a bătut joc de noi toţi, Adriean Videanu, invocând ulterior ironia?!
Între figurile marcante ale cabinetului său, premierul Boc se defineşte drept cel sărac şi cinstit. Când era copil, a păscut gâştele; când a crescut, a mers la coasă; a muncit la facultate pe toate fronturile; în tranziţie a ajuns primar şi a făcut naveta la Bucureşti pentru că era şi deputat; Traian Băsescu l-a săltat premier. Memorabil parcurs. Dar acum gata. Gata. „Sărac şi cinstit” a fost şi Ion Iliescu vreme de 12 ani, iar la adăpostul sărăciei şi cinstei sale au crescut căpcăuni şi ni s-au furat ani din viaţă. Nu mai avem timp de pierdut. Plecaţi, domnule Boc, acasă! Orice alt guvern, numai plecaţi acasă!
