11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialDoi, trei, şi! Dyson dă startul la curăţenia de Paşte

Doi, trei, şi! Dyson dă startul la curăţenia de Paşte

A venit în sfârşit primăvara. Gata cu astenia şi vremea rea. Deschide larg ferestrele, bucură-te de soarele de afară şi gândeşte-te ce poţi face pentru a-ţi crea o stare de spirit imbatabilă. Ai putea începe prin a face ordine şi curăţenie în casă – specialiştii Dyson te vor învăţa cum să transformi ceea ce poate părea o corvoadă într-o activitate relaxantă.

Fă-ţi o strategie. Stabileşte-ţi priorităţile

Organizarea este totul. Nu te lăsa nici o secundă copleşit(ă) de amploarea, uneori supreaestimată, a lucrurilor pe care le ai de făcut – împarte-ţi activitatea pe zone şi categorii de acţiuni. Fă-ţi un plan, chiar şi fără a-l pune pe hârtie, şi vei vedea că, urmându-l, vei termina mai repede şi vei avea un sentiment plăcut de satisfacţie. Începe prin a face ordine peste tot în casă şi continuă curăţenia cu aspiratorul, pornind de la zonele cele mai îndepărtate, pentru a finaliza cât mai aproape de intrarea în locuinţă. Elimini astfel riscul de a împrăştia praful şi murdăria dintr-un colţ al casei în altul.

Aruncă

Atunci când faci ordine, gândeşte-te bine care sunt lucrurile de care ai nevoie cu adevărat şi aruncă-le pe celelalte, fie că e vorba de haine, cutii cu alimente sau mărunţişuri colectate de-a lungul timpului şi ascunse prin cutii. Curăţenia se întreţine cel mai uşor atunci când ai cât mai puţine lucruri, chiar dacă le ţii la vedere sau nu.

Începe de cât mai sus

Ideal este să înlături praful de la zonele cele mai înalte şi să termini cu podeaua. Pentru că praful se împrăştie repede, e de preferat să începi cu el, fie că aspiri toată casa sau cureţi fiecare cameră pe rând. Aspiră mai întâi tavanul, apoi lustra şi rafturile de sus ale dulapurilor. Specialiştii Dyson recomandă modelul Dyson DC35 fără fir, dotat cu braţ telescopic, cu care poţi ajunge în colţurile cele mai îndepărtate ale încăperii.

Canapele şi saltele

Căldura şi umiditatea sunt mediul propice pentru dezvoltarea acarienilor – în momentul în care îndepărtezi celulele moarte de pe piele pe pijama, hrăneşti, de fapt, aceste creaturi mici şi neprietenoase. Soluţia? Aspiră-ţi salteaua şi cu regularitate. Modelul Dyson DC35 cu braţ telescopic lung te ajută să ajungi în toate colţurile patului. Ataşează dispozitivul Multi Tool pentru un efect maxim în lupta împotriva ploşniţelor.

Covoare şi podea

Dacă îţi doreşti o sesiune relaxantă de aspirare, foloseşte aspiratorul Dyson DC37 cu Tehnologie Ball™ – proiectat pentru a fi manevrat mai uşor printre corpurile de mobilier şi alte obstacole din locuinţa ta. Dyson DC37 te urmează prin casă fără a se lovi de colţurile mobilei şi, graţie tehnologiei Radial Root Cyclone™ patentate, aspiră particule de până la 0,5 microni – inclusiv polen, mucegai şi bacterii. În plus, aspiratorul generează niveluri reduse de zgomot, graţie prelucrării acustice şi are o garanţie de 5 ani pentru piese şi manoperă.

Curăţă eficient, cu un consum minim de resurse. Garanţie de 5 ani

Aspiratoarele Dyson nu au sac, ceea ce împiedică pierderea puterii de sucţiune. Tehnologia de aspirare ciclonică brevetată captează praful prin intermediul unor forţe centrifugale puternice – de până la 313.000 de ori mai puternice decât forţa gravitaţională. Aceste este motivul pentru care aspiratoarele Dyson aspiră constant. Iar faptul că nu mai este nevoie să cumperi saci şi filtre lavabile înseamnă că nu există costuri suplimentare.

Fiecare componentă a unui aspirator Dyson este testată extensiv pentru a rezista (până şi unitatea de tamburi pentru cablu a unui aspirator Dyson tip cilindru este derulată şi rulată la loc de 6.400 de ori). Acest lucru înseamnă că fiecare aspirator Dyson vertical şi tip cilindru are o garanţie de 5 ani pentru piese şi manoperă.

Aspiratoarele Dyson sunt disponibile în reţelele de magazine Altex, Media Galaxy şi la cei mai mari retaileri online din România. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi http://www.dyson.com.ro/.

Cele mai citite

Biden, dialog cu Iohannis – filmul mut continuă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a avut o discuție relativ scurtă cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden. Cei doi...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

EXCLUSIV. Băneasa nu e lăsat aeroport de rezervă pentru Otopeni. Avioanele de pe Otopeni, nevoite să treacă munții într-un motor, în caz de urgență

Aeronavele care sunt nevoite să aterizeze de urgență după decolarea de pe Otopeni sau înainte de aterizarea pe acest aroport, în cazul unor defecțiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă