16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialDoi greci, câte cinci detenţii pe viaţă în Cipru, pentru omor

Doi greci, câte cinci detenţii pe viaţă în Cipru, pentru omor

Doi cetăţeni greci au fost condamnaţi în Cipru la câte cinci pedepse cu închisoarea pe viaţă pentru uciderea a cinci persoane, inclusiv doi români, în anul 2012, conform AFP, relatează Mediafax.

în staţiunea Agia Napa, relatează AFP, notând că aceasta este cea mai aspră sancţiune aplicată vreodată în această ţară.Patru dintre cele cinci victime erau agenţi de securitate ai unui om de afaceri local, Fanos Kalopsidiotis, care era vizat de cei doi criminali, dar care nu se afla în vehiculul atacat în iunie 2012.

Citeşte şi: Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare, după ce a violat şi tranşat o femeie

Cei cinci bărbaţi aflaţi în maşină – trei ciprioţi şi doi români – au fost împuşcaţi mortal.

Tribunalul din Larnaca i-a găsit vinovaţi de crime pe Demetris Mamalikopoulos, în vârstă de 30 de ani, şi pe Anastasios Tsechilides, în vârstă de 42 de ani, condamnându-i la câte cinci pedepse cu închisoarea pe viaţă.

“Este un caz oribil, fără precedent în Cipru”, a declarat preşedintele instanţei, Charis Poyiatzis.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă