12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDoi experţi francezi în tratamentul arsurilor se alătură medicilor din Capitală

Doi experţi francezi în tratamentul arsurilor se alătură medicilor din Capitală

O echipă formată din doi medici francezi, unii dintre cei mai buni specialişti în domeniul arsurilor, va sosi, duminică seara, la București, pentru  sprijini eforturile în cazul victimelor incendiului de vineri seară din clubul Colectiv, a declarat Ambasadorul Franței, François Saint-Paul, citat de Mediafax. 

Ambasadorul Franţei la Bucureşti a mers, duminică, la locul tragediei, unde a depus flori şi a aprins o lumânare.

“Aş vrea, în primul rând, să exprim cele mai sincere condoleanţe din partea Franţei pentru această tragedie. Îmi amintesc solidaritatea României când am avut atentatul de la Charlie Hebdo în Franţa şi aş vrea să demonstrez azi solidaritarea noastră”, a spus François Saint-Paul, care a făcut declaraţiile de presă în limba română.

Demnitarul a exprimat aprecierea faţă de modul în care au acţionat toţi cei mobilizaţi după producerea acestei tragedii.

“Eu cred că s-a făcut tot ce se putea şi a fost o mobilizare extraordinară”, a menţionat el.

Ambasadorul a precizat că între Franţa şi România există, încă din 2013, o cooperare în domeniul tratamentului arsurilor, iar o echipă medicală franceză urmează să sosească duminică seară la Bucureşti.

“Diseară vine o echipă medicală în cadrul acestei cooperări, cu doi dintre cei mai buni experţi francezi, medici în tratamentul arsurii”, a spus ambasadorul Saint-Paul.

Ambasadorul a menţionat că aceştia se vor întâlni chiar de duminică seară cu secretarul de stat Raed Arafat, pentru coordonarea activităţii.

În urma incendiului izbucnit vineri seară în clubul Colectiv, la un concert, și-au pierdut viața 30 de oameni, cei mai mulți tineri, și sunt internați 140, între care mai mult de jumătate, până la 90, în stare critică și foarte gravă.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă