Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sacrificiile primului român licenţiat în jurnalism

Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP) a instituit, la Constanţa, în cadrul Congresului naţional de istorie a presei, Premiul naţional pentru jurnalism „Nicolae Sever Cărpinişan". Distincţia s-a acordat la 111 ...

Share

Anca Dragomir 0 comentarii

17.04.2011 - 19:25

Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP) a instituit, la Constanţa, în cadrul Congresului naţional de istorie a presei, Premiul naţional pentru jurnalism „Nicolae Sever Cărpinişan". Distincţia s-a acordat la 111 ani de la naşterea primului român licenţiat în jurnalism. La eveniment a fost prezentă, alături de oameni de presă sosiţi din toată ţara, prof.dr. Letiţia Opreanu, fiica jurnalistului Cărpinişan, care are o poveste incredibilă de viaţă.

Nicolae Cărpinişan s-a născut pe 6 ianuarie 1900, la Constanţa. În timpul primului război mondial, refugiat la Iaşi, jurnalistul tipăreşte lucrările lui Nicolae Iorga. După terminarea războiului, revine la Constanţa şi lucrează ca maistru tipograf. În următorii ani, publică la revista „Şoapte" şi editează gazeta de orientare social-democrată „Dobrogea economică". Camera de Comerţ din Constanţa îi oferă, în 1924, o bursă la Sorbona şi studiază la Şcoala superioară de jurnalism. Se specializează în jurnalism, economie politică şi economie agrară. În acelaşi timp, scrie piese de teatru, este regizor, secretar literar. Citeşte orice cu plăcere şi din toate extrage ceva.

Condei greu încercat

Fiica sa, profesoara Letiţia Opreanu, spune că a trăit cu intensitate toate evenimentele istorice pe care le-a traversat. Tresare când rememorează anii '50, atunci când în gimnaziu şi în liceu nu era voie să discuţi. Mai apoi, în facultate, a avut colegi care au făcut puşcărie pentru doina eminesciană şi pentru Goga. Tatăl său a fost tot timpul în pericolul de a fi aruncat în cătuşe. Jurnalistul era pe listele negre. Instaurarea regimului comunist avea să-i pună la încercare libertatea de a scrie. „A fost apreciat în perioada interbelică, până a venit comunismul. Atunci au încercat să se folosească de el, însă nu a acceptat", dezvăluie Letiţia Opreanu. Între anii 1945-1950, Nicolae Sever Cărpinişan a coordonat mişcarea culturală constănţeană şi a înfiinţat Teatrul Muncitoresc. „Am lucrat în carieră alături de el şi l-am văzut cu mintea preocupată de cultură, de cunoaştere, de căutare a binelui. Asta a fost linia lui de demarcaţie fundamentală. Binele, rectitudinea morală în tot ce a făcut", spune Letiţia Opreanu.

Dezrădăcinaţi forţat

Cel mai greu a fost pentru cei trei membri ai familiei jurnalistului atunci când sovieticii i-au mutat forţat la Bicaz. „Am traversat perioade crunte, perioada domiciliului forţat a fost îngrozitoare", îşi aduce aminte fiica jurnalistului. Acest lucru se întâmpla pe 6 august 1952. Timp de doi ani, Letiţia Cărpinişan, alături de tatăl şi mama sa, a trăit clipe de coşmar. Casa din Constanţa, în care au locuit până atunci, a fost naţionalizată. Alături de ei, alte 350 de familii de intelectuali, incomode regimului bolşevic, au fost deportate. Toţi au locuit în cazărmi, apoi au ajuns în sat. Acelaşi lucru se întâmpla şi în ale zone ale ţării. Greu a fost, astfel, pentru românii din Banat, strămutaţi în Bărăgan, care au fost nevoiţi să locuiască în colibe de pământ. Familia Cărpinişan a reuşit să se reîntoarcă în Constanţa în 1954, mai precis în ziua de 4 februarie, la un an după ce a murit Stalin. Greutăţile nu s-au oprit însă aici. Jurnalistul nu a mai putut să păşească în casa în care a locuit cândva, motiv pentru care a fost nevoit, alături de fiica şi soţia sa, să stea la rude şi cu chirie. De abia în anul 2000 familia a reuşit să reintre în posesia casei, ulterior vândută. După revenirea sa în oraşul natal, jurnalistul este angajat ca bibliotecar la Colegiul „Mircea cel Bătrân". Colaborează la ziarele „Farul", „Dacia", „Dobrogea socialistă", „Foaia plugarului", „Limanul", „Marea Neagră", „Nădejdea", „Pontice".

Letiţia Opreanu este convinsă că familia sa ar fi avut un alt destin dacă tatăl său nu ar fi luptat cu atâta înflăcărare pentru libertatea cuvântului. „Era un om de un mare farmec. Nu un bărbat frumos, însă iradia farmec. Avea un verb înflăcărat, ştia să vorbească, ştia să rostească, ştia să scrie. Scria cu o acribie şi cu o încăpăţânare până când cuvântul se mlădia. Un meditativ totuşi, dar nu lăsa să se vadă aceasta, un mare sensibil, dar nu lăsa să se vadă asta, un om care capta, făcea discipoli. Mulţi care l-au şi trădat. Dar nu conta. Îşi asuma şi trădările celor din jur", creionează fiica portretul mentorului său. Nicolae Sever Cărpinişan s-a stins din viaţă pe 28 iulie 1975. A lăsat în urmă o impresionantă operă de specialitate jurnalistică şi civică. A fost jurnalist, publicist, tipograf, regizor, dramaturg şi bibliotecar. Semn al preţuirii şi valorii sale, ARIP şi-a propus ca Premiul naţional pentru jurnalism „Nicolae Sever Cărpinişan" să fie conferit anual unor personalităţi care s-au remarcat în jurnalism şi în activităţile civice. Fiica sa, absolventă de filologie, specializarea română-limbi slave, a moştenit talentul literar al tatălui său. Formator a nenumărate generaţii de tineri, dascălul Letiţia Opreanu mai are un vis: să lase viitorimii un volum de proză de tip feminin, „ceva între confesiune şi meditaţie", după cum mărturiseşte, inspirat din trăirile sale.


Citește totul despre:

Comentarii

loading...