10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodFOTO Area 51: Ce se află în spatele misterului de la Roswell....

FOTO Area 51: Ce se află în spatele misterului de la Roswell. Imagini declasificate

Dosare X, extratereştri şi farfurii zburătoare distruse – asta se crede că se află în spatele gardului care împrejmuişte complexul “Area 51” din Roswell, Nevada, scrie dailymail.com.

Citiţi şi: Extraterestrul Iisus şi Apocalipsa spaţială

Secretomania legată de această bază militară, a cărui existenţă aproape că nu este recunoscută de către guvernul american, i-a conferit un grad mare de popularitate prin fanii teoriilor conspirative şi a făcut-o un izvor nesectat de inspiraţie pentru scriitorii SF. Însă, acum, informaţii declasificate, printre care şi fotografii, ale cazului oferă o perspectivă rară, dar chinuitoare, asupra incidentului.

Fotografiile sunt legate, în special, de prăbuşirea unui avion de spionaj, de tipul A12, prototip al SR-71 Blackbird, din ianuarie 1963. Incidentul a fost muşamalizat rapid de către guvern deoarece, fiind în mijlocul Războiului Rece, CIA şi NASA nu doreau ca progresul tehnologiei supersonice cât şi stealth să fie descoperite, potrivit unui nou documentar al National Geographic.

Nedectabil de către radarele de la acea vreme, avionul A-12 putea zbura cu o viteză de 3.540 km/h – aproape de trei ori mai mare decât viteza sunetului – şi putea traversa SUA în 70 de minute. Camerele de luat vederi ultra-sensibile cu care era dotat aparatul puteau surprinde imagini cu obiecte mai mici de 1 metru aflate la sol de la o distanţă de peste 27.000 de metri.

După aproape 50 de ani de la acest eveniment, documentarul celor de la National Geographic dezvăluie cum un zbor de rutină aproape s-a transformat într-un incident internaţional, când pilotul Ken Collins de la CIA a trebuit să se catapulteze din aparatul de zbor.

Zburând sub numele de cod “Ken Colmar”, Collins testa motoarele subsonice ale  aparatului A-12 la o altitudine de 7600 de metri când avionul s-a ridicat după care a intrat în picaj, având vârful îndreptat înspre cer. Avionul s-a prăbuşit lângă Wendover, Utah, dar pilotul a scăpat cu viaţă datorită paraşutei. Acesta a fost “cules” de către trei persoane care s-au oferit să-l transporte până la avion.

Însă Collins fusese instruit să ţină civilii la distanţă de locul de prăbuşire al aparatului, aşa că le-a spus oamenilor să-l ducă în direcţia opusă, după care le-a spus că avionul avea la bord încărcătură nucleară. 

În acest timp, o echipă de agenţi guvernamentali ai Zonei 51 a fost trimisă la locul prăbuşirii pentru a iniţia o operaţiune de muşamalizare. Bucăţile de fuselaj au fost încărcate în cutii iar motoarele au fost tăiate în bucăţi şi urcate în furgonete.

Pozele declasificate ne arată cum echipa de recuperare a fost nevoită să acopere rămăşiţele avionului A-12 cu prelate pentru ca sateliţii de spionaj ruseşti să nu poată identifica tehnologia. A doua zi nu mai puteau fi văzute urme că acele ar fi fost locul unui accident. Detaliile prăbuşirii au fost secrete timp de jumătate de secol.

Collins spune că ar fi fost şi hipnotizat şi drogat cu “serul adevărului” pentru ca oficialii SUA să se asigure că a relatat corect fiecare amănunt al incidentului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă