25 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialDNA l-a pus sub acuzare pe fostul primar Cristian Poteraș pentru o...

DNA l-a pus sub acuzare pe fostul primar Cristian Poteraș pentru o mită de un milion de euro

Cristian Poteraș, fost primar al Sectorului 6, a fost pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită și spălare de bani.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de DNA, Poteraș este suspectat că a cerut un milion de euro pentru a aproba un proiect imobiliar și pentru atribuirea de contracte din bani publici.

Cristian Poteraș este urmărit penal pentru luare de mită (două fapte) și spălare de bani în formă continuată.

În același dosar, fosta soție a lui Poteraș, Aureliana Gîdea, este acuzată de spălare a banilor în formă continuată; Iulian Constantin, la data faptei reprezentant al societății SC Tettas SRL, este urmărit penal pentru dare de mită, aceeași acuzație fiind adusă și firmei Tettas SRL.

Conform DNA, în cursul anului 2007, Cristian Poteraș, în calitate de primar al sectorului 6, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale înregistrate într-o țară UE suma de 1.000.000 de euro, primind de la aceștia, la data de 31 iulie 2007, suma de 250.000 euro.

Banii respectivi au fost pretinși și primiți în schimbul exercitării atribuțiilor de serviciu referitoare la emiterea autorizațiilor necesare pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar (autorizații de demolare, certificat de urbanism și autorizații de construire).

În perioada 2009 — 2010, Cristian Poteraș a pretins și primit de la Iulian Constantin și SC Tettas SRL București suma de 857.800 dolari, în schimbul atribuirii unor contracte de achiziție publică, dar și pentru efectuarea plăților pentru produsele furnizate.

Procurorii susțin că atribuirile s-au realizat fără planificarea investițiilor anterior demarării procedurilor de achiziție, fără bugetarea sumelor și prin aplicarea unor proceduri de achiziție publică directă interzise de dispozițiile legale în legătură cu furnizarea, livrarea și instalarea unor sisteme inteligente de parcare.

În total, pe perioada mandatului de primar deținut de Cristian Poteraș, firma Tettas SRL a fost "desemnată" furnizor de echipamente și servicii cu o valoare totală de 37.155.989 lei, din care au fost decontați 30.721.710 lei.

Suma remisă cu titlu de mită a fost transmisă prin intermediul unor companii înregistrate în Cipru, controlate de suspecți.

DNA mai susține că, în perioada septembrie 2005 — iunie 2006, Cristian Poteraș, în calitate de primar al sectorului 6, respectiv președinte al Subcomisiei de aplicare a legilor fondului funciar, a derulat, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate, o serie de activități, având drept scop emiterea unui titlu de proprietate asupra unor terenuri cu suprafața totală de 30.000 mp, situate pe raza sectorului 6.

După obținerea dreptului de proprietate, Cristian Poteraș și soția sa de la acel moment, Aureliana Poteraș (Aureliana Gîdea, în prezent), au transferat prin diferiți intermediari și le-au cerut acestora să dețină formal terenurile obținute, cu scopul de a ascunde originea infracțională și adevărații beneficiari ai tranzacțiilor.

În prezent, Cristian Poteraș se află în penitenciar, unde execută o condamnare de 8 ani închisoare, pentru retrocedări ilegale de terenuri.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă