11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDNA intră pe firul jafului din pădurile Apusenilor

DNA intră pe firul jafului din pădurile Apusenilor

Jaful din pădurile Munţilor Apuseni, defrişaţi fără milă în ultimii ani, a ajuns în vizorul procurorilor DNA. Şi asta după ce magistraţii de la Serviciul Teritorial Cluj al DNA l-au reţinut pe şeful Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş.

El este acuzat că ar fi primit mită sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 de euro de la trei pădurari. Potrivit unor surse judiciare, banii ar fi fost daţi pentru a le garanta pădurarilor faptul că nu vor fi concediaţi, ca urmare a unor nereguli grave descoperite în cantoanele silvice pe care le administrau aceştia. Procurorii spun că îl vor prezenta pe Traian Mariş judecătorilor de la Tribunalul Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. ” În perioada septembrie 2012 – aprilie 2013, inculpatul Mariş Traian, în calitate de director al Direcţiei Silvice Cluj, a pretins de la trei angajaţi ai instituţiei pe care o conduce (pădurari) sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 euro pentru ca, în schimb, să le asigure păstrarea locurilor de muncă, să le avizeze favorabil controalele dispuse în cantoanele la care lucrează şi să nu le aplice măsuri de sancţionare disciplinară ca urmare a neregulilor constatate de echipele de control.

La data de 15 aprilie 2013, inculpatul Mariş Traian a primit de la doi dintre angajaţi, denunţători în cauză, prin intermediar, suma de 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să nu emită nicio dispoziţie de sancţionare a celor doi pentru presupuse nereguli în activitatea lor de pădurari şi pentru ca să avizeze favorabil raportul asupra unui control programat în cantonul pădurarului care a intermediat primirea banilor, sub formă de mită”, spun surse judiciare.

Sesizări penale depuse şi de Prefectură

Mita ar fi fost dată ca urmare a unor grave nereguli care au fost constatate şi de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare. Potrivit prefectului Gheorghe Vuşcan, cele mai mari probleme ar fi înregistrate chiar în satul natal al lui Traian Mariş, Mărişel. În total, din pădurile din Mărişel au dispărut circa 61.000 de metri cubi de lemn, în valoare de 20 de milioane de lei. Acesta este motivul pentru care prefectul Gheorghe Vuşcan a făcut sesizări penale legate de furtul masiv de lemne de la Mărişel, care au avut loc în perioada 2010 – 2012. Defrişările masive ilegale din ultimii ani sunt şi motivul pentru care ministrul Pădurilor, Lucia Varga, doreşte să schimbe legislaţia silvică.

Lemnele ar fi fost furate din pădurile care au fost administrate până recent de ocoalele silvice din Gilău, Beliş şi Someşul Rece, din subordinea Direcţiei Silvice Cluj. Unele surse spun că mita ar fi fost cerută de Traian Mariş tocmai de la responsabilii care gestionau aceste păduri.

Transfer ilegal

Pentru a acoperi jaful din pădurea Mărişelului, deţinută de Consiliul Local şi de composesoratul din comună, aceste păduri au fost trecute în administrarea unui ocolic silvic privat, Vlădeasa Huedin. Prefectul Gheorghe Vuşcan a declarat că acest transfer a fost făcut fără respectarea condiţiilor legale, adică fără prezenţa unui reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, care ar fi trebuit să constate dezastrul produs în pădurile din Munţii Apuseni.

Mărişelul este comuna cu cea mai mare suprafaţă din România, care este în mare parte împădurită.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă