18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialDmitri Gudkov cere explicaţii cu privire la lista europenilor interzişi în Rusia

Dmitri Gudkov cere explicaţii cu privire la lista europenilor interzişi în Rusia

Parlamentarul rus din cadrul opoziţiei, Dmitri Gudkov, i-a cerut în mod oficial, duminică, şefului diplomaţiei Serghei Lavrov să explice de ce le-a fost interzis să intre în Rusia celor 89 de politicieni din 17 state UE şi să le confirme numele, informează Mediafax.

Gudkov, unul dintre puţinii parlamentari ruşi care se opune Kremlinului, i-a mai transmis lui Lavrov că, deşi înţelege că un asemenea pas ar fi putut să fie necesar, ar fi fost bine să fie făcut în mod transparent şi în consultare cu Parlamentul, relatează The Associated Press.

Citeşte şi: UE critică Rusia pentru lista neagră a europenilor interziși

Rusia a împărtăşit lista unor oficiali UE, dar a refuzat să o publice. Moscova a explicat că documentul reprezintă un răspuns la sancţiunile economice şi interdicţiile de călătorie impuse de UE Rusiei din cauza acţiunilor sale în Ucraina.

The Associated Press scrie că a obţinut lista de la o sursă de la sediul UE la Bruxelles, precizând că persoana care i-a furnizat-o a dorit să-şi păstreze anonimatul deoarece documentul nu a fost încă făcut public de către Moscova.

UE a crticiat sâmbătă sancţiunile ruseşti pe care le-a catalogat “total arbitrare şi nejustificate, în special în absenţa oricărei clarificări suplimentare şi transparenţe”.

Citeşte şi: Scandalul escaladează: MAE cere explicaţii Rusiei pentru interzicerea cetăţenilor români

Doi politicieni germani întorşi din capitala rusă se află pe listă, printre alte persoane aflate în această situaţie, care a determinat UE să ceară Rusiei să împărtăşească lista. Interdicţiile vizează o serie de oficiali de rang înalt din Marea Britanie, între care şeful serviciului MI5, şeful Statului Major, fostul vicepremier Nick Clegg şi fostul ministru de Externe şi parlamentar Malcolm Rifkind.

Marea Britanie a declarat că ruşii nu au prezentat nicio bază legală pentru listă. “Dacă Rusia crede că această acţiune va determina UE să-şi schimbe poziţia cu privire la sancţiuni se înşală”, a afirmat Foreign Office duminică, într-un comunicat.

Interpelarea lui Gudkov a fost criticată dur de către Maria Zaharova, o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

“A fost la fel de activ atunci când state UE au întocmit listele lor negre? Şi a scris asemenea critici sau scrisori obiective conducerilor ţărilor UE să le ceară să nu mai compileze, să nu mai facă liste împotriva cetăţenilor ruşi?”, a declarat Zaharovna pentru postul Govorit Moskva. “Probabil că a făcut acest lucru, dar, din nefericire, n-a aflat nimeni”, a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt a anunţat ulterior, într-un mesaj postat pe facebook, că Rusia nu va publica lista.

Între politicienii cărora le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul rus se mai află fostul premier polonez şi preşedinte al Parlamentului European Jerzy Buzek, diplomatul ceh Stefan Fule, fost comisar UE şi fostul premier belgian Guy Verhofstadt, în prezent eurodeputat.

Peste jumătate dintre politicienii de pe listă provin din Polonia, Suedia şi statele baltice – foste republici sovietice. Pe ea se află, de asemenea, politicieni din Belgia, Marea Britanie, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Grecia, Olanda, România şi Spania.

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă