20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDl Ion Iliescu si legionarii

Dl Ion Iliescu si legionarii

Saptamana trecuta, niste tineri i-au reamintit dlui Ion Iliescu de crimele sale. E drept, de ziua lui, iti vine sa spui, nu era momentul. Dar, stiti, peste 1.500 de oameni nu si-au mai putut sarbatori ziua de nastere din 1990 incoace, foarte probabil, multi din vina domniei sale. si atunci parca intelegi de ce acesti tineri cu privirea dreapta au venit sa-i tulbure conclavul fesenist de babe care-i vor fi aplaudat pe mineri, asa cum se aplauda azi la inmormantari (nu era, de fapt, vorba tot de o inmormantare si atunci? A democratiei?), si de avansati in varsta, dar nu si-n intelepciune, violenti si agramati. Cei sase tineri au aprins niste lumanari langa un copac, in memoria celor morti din ordinul sarbatoritului, iar gasca de trogloditi s-a repezit sa le calce-n picioare.

 

Calcatul in picioare este gestul de-o viata al lui Ion Iliescu: nu i-a calcat el in picioare – desigur, la figurat – pe studentii care manifestasera in anul revolutiei de la Budapesta (el si ai lui ii spuneau "contrarevolutie", ca se uitau de pe partea cealalta), nu i-a calcat in picioare pe studenti si cu alte ocazii? si apoi ce a facut cu opozitia, pe 28 ianuarie 1990, ce a facut cu manifestantii din Piata Universitatii, la care faceau aluzie si acesti tineri, intitulandu-se "noii golani"? Sigur, nu intotdeauna picioarele cu care-i calca Ion Iliescu pe opozantii regimului comunist sau ai regimului sau personal erau ale domniei sale. In iunie 1990 ele erau ale minerilor, condusi de securistii reciclati foarte putin. Cum foarte putin sunt reciclati si militienii de altadata, s-a vazut asta de ziua lui I. Iliescu. Unul dintre tinerii manifestanti fusese agresat fizic de un haidamac din gasca lui Iliescu, dar militianul care-si zice acum politist sau jandarm pe cine a luat la sectie, sa-l amendeze?

 

Ati ghicit: pe cel agresat. Ati vazut fetele celor care-i huiduiau si-i injurau pe tinerii care manifestau pasnic? Iesisera din grotele de unde scoteau capul la chemarea lui Iliescu si in 1990. Un muzeu al comunismului ar trebui sa-i aiba acolo, inauntru, eventual impaiati dupa ce-si vor fi dat obstescul sfarsit. Dar astia nu pier, asa ca trebuie expuse macar fotografiile lor, ca sa poata vedea oricine pe cine si pe ce se baza regimul asa-zis democratic al lui Ion Iliescu. Caci e de-ajuns sa le vezi expresia fetei, trivialitatea si ignoranta agresiva, ca sa intelegi de ce a rezistat comunismul atata. In Romania, dar si in Rusia si-n celelalte tari din lagar. Cultura batei si a agresiunii imbecile li se citea pe fete; chiar daca ar fi tacut din gura, tot s-ar fi auzit ceea ce le tine loc de gand: sablonul iliescian, lozinca, rumegusul limbii de lemn a idolului lor.

Am vazut cat de subtire e pelicula democratica la sosirea jandarmilor sau a politistilor, cum si-or zice acum militienii si securistii aia. Dar o speranta tot mai exista daca acesti oameni care aveau cinci ani la Revolutie nu vor sa uite sau, de fapt, vor sa afle ce nu ar trebui sa uite ceilalti, cei care au trait evenimentele si manipularea lor de catre gasca criminala a lui Ion Iliescu. Ex-presedintele
si de data asta a scos pe gura tot prostia cu legionarii, cu care a dat alarma sa vina brutele in iunie 1990. astia, comunistii care nu au intinat "idealurile", nu au in cap decat tot ce aveau si comunistii intinatori. Ca unii i-au omorat pe ceilalti nu inseamna deloc ca in felul asta ar fi renuntat si la mintea de lemn, scobita si plina de rumegusul formulelor simplificatoare. "Steagul verde legionar" (!), prostia asta a scos-o pe gura sa democratica originala Ion Iliescu in iunie 1990. De data asta ne-a prevenit ca asa au inceput si manifestarile legionare din anii 1920-1930.

 

Perfidie de doi bani: la auzul acestui cuvant, "legionari", sar si cei care nu sunt deloc de partea lui si a slehtei de nefericiti (ca orice neganditori si degeaba cuvantatori) care se strange in jurul lui de doua ori pe an. De altfel, pentru comunisti, inca din 1949-’50, toti adversarii politici erau… legionari.
Poate sa fie criza, poate sa nu fie (desi nu se stie cand nu va mai fi), Ion Iliescu si ai lui vor ingana fals mereu acelasi refren "legionarii, legionarii…". In fata instantei, oare tot asta o sa cante ex-presedintele? In fata carei instante, ca nu se prea intrevede una care sa-l puna sub inculpare, iar despre cea divina, iarasi, nu stim daca o va face sau nu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă