Pentru ca in ultimul timp se agita problema zonei metropolitane a Bucurestilor, ne-am adresat prof. univ. dr. Ion Iordan, cercetator stiintific cu vechi si semnificative activitati si lucrari de referinta in domeniu, publicate in tara si in strainatate, pentru a-si exprima opinia in legatura cu aceasta problema.
Una dintre preocuparile sale de baza si de suflet, ca cercetator stiintific in domeniul geografiei socio-economice, a fost “orasul-capitala” ca organism urban si ca prim centru economic, social si politico-administrativ al tarii, dar si studiul complex privind zona sa inconjuratoare.
Teza sa de doctorat, intitulata “zona periurbana a Bucurestilor” si premiata de Academia Romana in 1973, abordeaza problemele de baza ale unui teritoriu aflat sub influenta directa si permanenta a Capitalei.
In alte articole, aparute in publicatii de specialitate, in tara si in strainatate, analizand studii din domeniu, efectuand ample investigatii de teren, prof. Iordan a expus si sustinut opinii privind aria metropolitana a Bucurestilor, motivatia stiintifica si functionalitatea acestei arii (in cadrul unei teme de colaborare dintre institutele de geografie ale Academiei Romane si Academiei Poloneze de Stiinte au fost efectuate cercetari paralele de specialitate, in urma carora a publicat articolul: “Les categories taxonomique: zone suburbaine, zone periurbaine, zone metropolitaine”).
– Privind prezentul, dle Iordan, care va sunt opiniile?
– In privinta structurii administrative a Capitalei trebuie acordate multa atentie, mult discernamant, avand in vedere ca municipiul Bucuresti este un organism urban unitar, o entitate administrativa unica, sectoarele fiind subdiviziuni – nu subunitati administrative – ceea ce inseamna ca nu ar trebui “tratate” ca unitati administrative similare oraselor. Constitutia Romaniei precizeaza ca “Unitatile administrativ-teritoriale sunt comunele, orasele si judetele”, dar devine confuza in art. 120, alineatul 3. Poate si de aceea Legea nr. 251 din 23 aprilie 2001 introduce unele ambiguitati, care dau nastere la disfunctionalitati si chiar la animozitati generate de suprapunerea aproape in totalitate a atributiilor primarilor de sectoare cu cele ale primarului general, ca si a atributiilor consiliilor sectoarelor cu cele ale consiliului general. Se poate afirma ca orasul-capitala Bucuresti functioneaza in realitate ca sase orase, rolul sau ca organism urban unitar fiind, evident, afectat. Nu voi face comparatie sau referiri la metropole ale lumii, pentru ca, in general, comparatiile la care se recurge in diferite situatii, de orice natura, nu sunt semnificative, fiecare problema avand “caracterele” ei proprii, legate de conditiile specifice ale regiunii sau tarii in care se afla.
– Numarul de sase sectoare, ca si primarii si consiliile locale alese prin vot direct si secret asigura o eficienta functionalitate si justifica o autonomie similara unui oras?
– Desi opiniile sunt foarte impartite, consider, totusi, ca nu atat numarul sectoarelor este semnificativ sau important, si de aceea el poate fi modificat, ci functionalitatea, modul de organizare pentru a corespunde rolului sau de entitate de gospodarire, calitatii sale de parte a unui “intreg” reprezentat de municipiul Bucuresti. Deseori s-au constatat contradictii intre Consiliul General si Primaria Generala – pe de o parte si consiliile locale si primariile de sector – pe de alta parte. Au fost chiar organizate dezbateri, in cadrul carora au avut loc discutii si s-au facut propuneri, pentru ca la nivelul sectoarelor sa nu existe consilii, hotararile sa fie luate de consiliul municipal pentru intregul oras, ca entitate administrativ-teritoriala unitara, si aplicate de primariile de sector ca filiale sau compartimente teritoriale ale Primariei Generale. Primarii de sectoare, cu atributii in primul rand executive, sa fie desemnati de catre Consiliul General din randul consilierilor municipali alesi Ð ramanand in continuare si consilieri Ð, ei putand fi schimbati prin hotararea acestui consiliu atunci cand nu-si indeplinesc eficient atributiile. Deocamdata acestea au ramas in faza de opinie.
– Cum vedeti preocuparea oficialitatilor pentru reorganizari administrativ-teritoriale privind municipiul Bucuresti?
– Subliniez ca mai multi factori politici ai administratiei locale, care nu aveau nimic comun cu asemenea actiuni de stricta specialitate si de natura stiintifica au avansat atat ideea reorganizarii administrative a orasului, cat si infiintarea unei zone de influenta, metropolitane. Opozitia principala si directa, atunci, si se pare ca si acum, vine din partea “sectoarelor” si a judetelor limitrofe.
– In ce consta aceasta opozitie?
– Disputa dintre sectoare si Primaria Generala a fost activa in 1996-2000, a devenit acerba si directa in 2001-2004 si “mocneste” si in prezent, sectoarele dorind o participare efectiva la diviziunile zonei metropolitane. In privinta judetelor limitrofe, opunerea a fost marcata inca din 1998, cand conducerea judetului Ilfov a luat o atitudine agresiva, de fronda, la adresa prefectului, care-si exprimase parerea de infiintare a zonei metropolitane, ceea ce ducea la reducerea teritoriala sau chiar la desfiintarea judetului. Zilele trecute, a fost difuzat un protest al judetului Ialomita, din aceleasi motive de reducere teritoriala, si, desigur, mai sunt si alte judete “afectate” de infiintarea zonei metropolitane, dar care insa n-au rabufnit.
– In aceste conditii, ce se poate face?
– Avand in vedere rolul politico-administrativ si economico-social al Bucurestilor, prezint ca opinii si constatari, referitor la aceasta problema, urmatoarele:
– In perioada interbelica si la inceputul celei postbelice, Bucurestii au avut o zona de subordonare administrativa – pe care o consider prima schita teritoriala a zonei metropolitane Ð reprezentata de comunele denumite suburbane. Statutul de comuna suburbana a “disparut” in 1989.
– In emisiuni televizate si in presa scrisa au fost prezentate, de catre diferite persoane, indriduite sau nu, variante referitoare la zona metropolitana, la delimitarea teritoriala si la caracterele functionale, ocazie cu care am constatat ca multi dintre cei care s-au pronuntat nu cunosteau notiunile de baza ale problemei Ð zona, regiune, teritoriu, arie, metropola, oras, suburbie, suburban, periurban, metropolitan, localitate, comuna, oras etc. Ð, nu cunosteau studiile de specialitate din domeniu si deci nici criteriile de functionare si de delimitare ale unei zone metropolitane.
– Prin structura sa social-economica complexa si prin functionalitatea sa, municipiul Bucuresti este, de fapt, o aglomerare urbana care include functional un spatiu mult mai mare decat cel existent in administrarea sa directa. Este vorba de localitatile asa-zise rurale, lipite sau foarte apropiate de intravilanul orasului. Aceste localitati, prin amplasarea lor, formeaza un “intreg” teritorial cu orasul; un necunoscator al configuratiei spatiale nici nu ar remarca trecerea din oras in localitatea respectiva, iar din punct de vedere functional acestea sunt strans si indisolubil legate de structurile economice si sociale ale Bucurestilor. Precizez ca cele 34 localitati existente in trecut in imprejurimile orasului au fost “inglobate” de-a lungul timpurilor si s-au “topit” in ansamblul urban, nemairamanand din ele decat mentiuni scrise sau cateva nume de cartiere: Giulesti, Tei, Dudesti, Aparatorii Patriei, Ferentari, Progresu, Barzesti etc., toate foste sate. Inglobarea se dovedeste a fi un fenomen ireversibil si absolut normal. Asadar, in noua configuratie teritorial-administrativa, orasul Bucuresti va trebui sa includa in componenta sa urbana localitatile care in prezent sunt unite teritorial si functional cu orasul Bucuresti, taxonomic acestea inscriindu-se ca suburbii Ð nu suburbane Ð sau cartiere.
– In continuare, prin rolul sau de metropola, orasul Bucuresti va trebui sa aiba si o “coroana” teritoriala suburbana, adica un teritoriu de relatii directe si permanente economice si sociale, care, din punct de vedere administrativ, sa constituie aria metropolitana in subordinea sa directa. Comunele acestei arii metropolitane vor avea statut de comune suburbane, unitati administrative existente si in perioada interbelica pentru “micul Paris”.
– Considerand infiintarea acestei zone o oportunitate utila si viabila, aveti o propunere concreta privind delimitarea teritoriala si caracterele functionale ale “zonei metropolitane” a Bucurestilor, zona pe care ati numit-o Districtul Bucuresti?
– Am sustinut inca din anii '70 oportunitatea organizarii administrative a unei zone periurbane a Bucurestilor, arie de relatii multiple, in majoritatea lor reciproce, directe si permanente, de influenta efectiva a orasului asupra structurilor sociale si economice ale zonei inconjuratoare. In prezent, cu atat mai mult, sunt un sustinator al organizarii acesteia. Pe baza criteriilor stiintifice, bazate pe mai multi indicatori calitativi si cantitativi – indicele activitatilor agricole si neagricole, indicele de navetism, indicele de innoire edilitara, ponderea suprafetelor legumicole, furajere si de plante tehnice, ponderea productiei marfa vegetala si animaliera destinata orasului, potentialul turistic si de agrement ca baza de atractie, activitatile industriale legate de oras, relatiile directe privind comertul, invatamantul, cultura, ocrotirea sanatatii etc., iar ca indicator auxiliar, de orientare, distanta fata de oras – indicatori stabiliti in urma unor investigatii de teren, consultarii unei bogate bibliografii si folosirii unui mare volum de date statistice. Sustin ca sapte localitati – Fundeni, Dobroesti, Voluntari, Catelu, Dudu, Rosu, Chitila – care sunt “lipite” teritorial si functional de oras, sa devina suburbii – cartiere, populatia lor insumand 56.000 locuitori, iar suprafata 7.000 ha – adaugandu-se orasului, care are in prezent 1.930.000 locuitori si 23.787 ha suprafata administrativa, apoi pentru zona metropolitana. Prezint doua variante:
Varianta restransa – redusa – cuprinzand 12 orase “satelit” (Buftea, Otopeni, Popesti-Leordeni, Bolintin-Vale, Mihailesti – orase existente, care au in componenta si noua sate – Pantelimon, Jilava, Bragadiru, 1 Decembrie, Magurele, Snagov, Branesti, pe care le propun ca orase, cu 18 sate in componenta, cu o populatie de 130.000 locuitori si o suprafata de 55.000 ha, 43 comune suburbane, alcatuite din 127 sate, populatie 210.000 locuitori, suprafata de 200.000 ha.
In total, varianta restransa are 12 orase, 43 comune, 154 sate, 340.000 locuitori, 255.000 ha – din care terenuri agricole 75%, paduri 13%, ape 4%, vetre de localitati si constructii din afara vetrelor cu suprafetele aferente – 7%.
Varianta extinsa include varianta restransa, la care se adauga 3 orase (Fierbinti-Targ, Fundulea, Budesti, incluzand si 9 sate), cu 20.000 locuitori si o suprafata de 25.000 ha, precum si 39 comune, cu 126 sate, 160.000 locuitori si 200.000 ha suprafata.
Total varianta extinsa: 15 orase, 82 comune, 289 sate, 520.000 locuitori si 480.000 ha suprafata – din care 76% terenuri agricole, 12% paduri, 4% ape, 5% vetre de localitati si constructii din afara vetrelor cu suprafetele aferente.
– Pe ce va bazati?
– Pe argumente stiintifice aplicative, existand posibilitatea ca propunerile pe care le fac sa “deranjeze” mai multe autoritati ale administratiilor locale sau personalitati politice si de specialitate, si, astfel, ca orice opinie stiintifica, sa intre in concurenta, chiar in adversitate, cu altele, sperand, insa, ca rezultatul sa fie unul benefic, organismele locale si nationale de profil sa intreprinda actiunile de organizare si amenajarea teritoriala adecvata.
