14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDirectorul RISE Project, Paul Radu: Am plecat din presa tradițională fiindcă nu...

Directorul RISE Project, Paul Radu: Am plecat din presa tradițională fiindcă nu puteam să îmi fac munca. Nu am putut publica anumite anchete

Directorul RISE Project, Paul Radu, a declarat, într-un interviu pentru publicația online Timpolis, realizat de Melania Cincea, că în urma anchetelor publicate de jurnaliștii RISE Project privind afacerile președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, nicio instituție nu s-a autosesizat pentru a efectua verificări. Însă, Paul Radu susține că în alte cazuri. de exemplu cel al fostului deputat Sebastian Ghiță, materialele publicate au contribuit la formularea unor acuzații oficiale.

"În cazul anchetelor de anul acesta, cu Teldrum şi cu dl Dragnea, nu am aflat oficial să se fi autosesizat vreo instituţie. Dar asta nu mai e treaba noastră, pentru noi fiind important ca oamenii să ştie ce se întâmplă. Dacă are loc şi o investigaţie oficială, ulterior, e cu atât mai bine. Au fost, de altfel, şi situaţii – cazul d-lui Sebastian Ghiţă, de pildă, e unul dinre ele – când anchetele noastre au contribuit la acuzaţiile aduse oficial. Şi aici mai intervine o diferenţă între ce face Rise Project şi ceea ce se face în mare parte din presa tradiţională, şi anume, noi realizăm anchete care sunt puţin înaintea procurorului', sus'ine jurnalistul.

Întrebat de ce a părăsit presa tradițională pentru a se alătura proiectului jurnalistic RISE Project, Paul Radu susține că nu "prea a fost lăsat să-și desfășoare activitatea", fiind cenzurat. 

În presa tradiţională nu prea puteam să ne facem munca – nici eu, nici colegii mei care mi s-au alăturat în acest proiect. Eu, de pildă, am lucrat în presa mainstream şi au fost situaţii când nu am putut publica anumite anchete sau aveam anchetele făcute şi nu apăreau în paginile ziarului, fiindcă patronatul se folosea de ele, şi tot fel de alte situaţii de genul acesta. Şi atunci m-am hotărât să fac RISE Project.

Luni, RISE Project a publicat o nouă anchetă care îl privește pe șeful PSD, Liviu Dragnea, jurnaliștii demonstrând că președintele Camerei Deputaților ar fi mers în Brazilia, de mai multe ori, alături de reprezentanți ai companiei TelDrum, de patronul sinucigaș al Regiotrans, dar și de proaspăt angajata secretară de la minister, scrie Rise Project, care a publicat o anchetă semnată împreună cu reporterii unei televiziuni din Brazilia. Ca urmare a publicării acestui material, Liviu Dragnea i-a informat pe jurnaliști că îi va da în judecată "pentru încălcarea prevederilor articolului 208, alineatul 2 din noul Cod Penal referitor la hărțuire". Președintele Camerei Deputaților a menționat că a luat această măsură ca urmare a "obținerii în mod fraudulos și deținerea datelor cu caracter personal", încălcându-se astfel directiva UE 680 / 2016.

Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă