18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul CNADNR promite că în 2018 vom avea centuri ocolitoare pentru Comarnic...

Directorul CNADNR promite că în 2018 vom avea centuri ocolitoare pentru Comarnic și Bușteni

Centurile ocolitoare pentru Comarnic și Bușteni, care vor ajuta la decongestionarea traficului pe DN1, vor fi gata în 2018, potrivit directorului general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor, citat de Agerpres.

"În prezent avem în procedura de achiziție două variante ocolitoare, varianta ocolitoare Comarnic și varianta ocolitoare Bușteni. În septembrie vom avea finalizate procedurile de achiziție publică, vom avea un constructor pentru cele două variante ocolitoare. Urmează o perioadă de proiectare, se suprapune foarte bine cu sezonul rece în care oricum nu s-ar fi lucrat, și începând cu noul sezon de construcție, martie-aprilie, în funcție de vreme, se va începe lucrarea. Termenul de execuție este de 12 luni. În 2018 vom avea aceste centuri ocolitoare", a declarat Homor duminică, într-o emisiune la Digi 24.

Acesta a precizat că nu a fost abandonată niciun moment soluția autostrăzii, care va fi finalizată integral în 2021.

"Nu a fost abandonată soluția autostrăzii. În momentul de față Comarnic-Brașov e împărțită în cinci loturi. Primele loturi, loturile de extremă, loturile de capăt, au fost scoase la licitație pentru lucrări. La primul lot a fost anulată procedura de achiziție din diverse motive, lotul cinci se află în derulare și la sfârșitul lui august vom avea o finalizare, sper că și un constructor. Totul depinde de Comisia de evaluare.(…) În varianta optimistă în care Comisia de evaluare desemnează un câștigător, acesta va avea patru luni la dispoziție să realizeze proiectul și în aprilie, sfârșitul lui martie, să înceapă lucrările acolo, lotul cinci, Râșnov-Cristian. Nu e un sector foarte mare, dar e un început. Autostrada va fi finalizată integral în 2020-2021. Dacă cineva spune că știe să o facă mai repede este nerealist", a spus Homor.

El a subliniat că această autostradă se face în momentul de față cu finanțare de la bugetul de stat, iar costul exact se va ști după finalizarea studiului de fezabilitate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă