31.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialDinu Pescariu susține că i s-a sugerat să facă denunțuri

Dinu Pescariu susține că i s-a sugerat să facă denunțuri

Fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, denunțător în dosarul Microsoft și cercetat penal în dosarul bazei sportive ”Cutezătorii”, a susținut, într-un interviu pentru agenția Mediafax, că ar fi avut o întâlnire cu procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, în biroul acesteia şi i s-a sugerat să facă denunţuri.

"Am fost în birou la Kovesi şi mi s-a sugerat să fac denunţuri. (…) Nu vreau să vorbesc prea mult despre treaba asta. O să vorbesc după ce dau prima declaraţie în faţa judecătorilor. Greşeli am făcut toţi. Şi eu am făcut o greşeală şi mi-am recunoscut-o, asta a însemnat denunţul respectiv şi legea, mi-a fost favorabilă. Ce s-a întâmplat ulterior… nici nu vreau să mai spun, pentru că mi-e lehamite vizavi de ceea ce s-a făcut ulterior", a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, Dinu Pescariu.

Fostul jucător de tenis a acuzat că cele două dosare în care el este implicat acum sunt bazate pe un denunţ "mincinos" al aceleiaşi persoane, respectiv Dorin Cocoş. "Nu există nimic real, nici în denunţul în care eu sunt trimis în judecată, nici în acest denunţ. Fie a fost forţat, fie şi-a dorit să se răzbune pe ceea ce s-a întâmplat", a susținut el. 

Întrebat referitor la informaţiile din spaţiul public potrivit cărora la baza sportivă "Cutezătorii"ar fi jucat tenis Liviu Dragnea, George Maior sau Florian Coldea, Pescariu a precizat că "Maior a fost aici, dar n-a fost la tenis. Pe Coldea nu l-am văzut niciodată aici. Dragnea şi cu Ponta, am jucat tenis cu ei aici".

Dinu Pescariu şi Claudiu Florică sunt principalii denunţători din dosarul "Microsoft", dosar care s-a încheiat cu condamnarea, în 3 octombrie 2016, a lui Dorin Cocoş la doi ani şi patru luni de închisoare. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul ministru Gabriel Sandu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Ştefan, la şase ani de detenţie, în timp de omul de afaceri Nicoale Dumitru a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni ani.

Procurorii DNA l-au pus, miercuri, sub control judiciar pe Dinu Pescariu, acesta fiind suspectat că, împreună cu fostul secretar general din Ministerul Educaţiei Mihnea Costoiu au schimbat destinaţia bazei sportive "Cutezătorii", aducând un prejudiciu de 93 de milioane de euro.

Cele mai citite

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...

Caniculă și furtuni în România. ANM a emis noi avertizări Cod galben pentru 15 județe și București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben de caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, valabile până luni dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă