8.7 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăSpecialDilema medicilor: grevă sau seminar?

Dilema medicilor: grevă sau seminar?

Angajaţii Spitalului Judeţean din Bistriţa au alternat protestele cu seminarii despre bioetică.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud nu a lucrat, luni, decât la 30% din capacitate. Majoritatea salariaţilor a fost în grevă generală. La parterul clădirii, la prima oră s-au adunat însă pu-ţini grevişti, prea puţini în comparaţie cu numărul sindicaliştilor Sanitas din judeţ, care depăşeşte 2.000. În plin protest însă, medicii, asistentele şi infirmierii au fost invitaţi de managerul spitalului, dr. Mircea Gelu Buta, să nu rateze al nouălea seminar ortodox de medicină şi teologie care şi-a deschis lucrările în după-amiaza zilei de luni şi pentru organizarea căruia au fost cheltuiţi inclusiv 4.500 de lei de la bugetul local. 

„Nu pot spune cu exactitate câţi grevişti au fost. Cei de la urgenţe au lucrat fiindcă nu au putut întrerupe activitatea, iar ceilalţi au mai venit, au mai plecat. În jurul orei 11.00, a venit şi ma-na-gerul instituţiei şi ne-a invitat la deschiderea celui de-al nouă-lea seminar ortodox de medi-cină şi teologie. Eu, unul, merg fiindcă vreau să văd măcar dacă nu sunt mai mulţi participanţi acolo decât la greva noastră”, a spus Viorel Viţelaru, liderul judeţean al Sanitas, sindicat din care fac parte 2.200 de persoane, inclusiv angajaţii creşelor, atât din Bistriţa, cât şi din judeţ. Al nouălea Seminar Ortodox de Medicină şi Teologie, organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a început, luni, la Bistriţa şi se desfăşoară pe durata a două zile. Tema dezbaterilor este „Bioetica creştină şi civilizaţia”. Lucrările seminarului au fost finanţate cu bani publici. Protestul angajaţilor este justificat de decizia Guvernului de a reduce salariile bugetarilor cu 25 la sută. 

Protest cu sirene

Tot luni, au protestat şi angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care au ieşit în curtea instituţiei. La protest au participat doar cei care nu erau de serviciu la ora respectivă. Marţi, de la ora 12.00, sindicaliştii de la Ambulanţă vor picheta Prefectura Bistriţa-Năsăud şi, cel mai probabil, îi vor asurzi cu sirenele maşinilor şi pe reprezentanţii Guvernului în teritoriu, aşa cum au făcut, luni, cu bolnavii de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă, situată în imediata vecinătate a Serviciului de Ambulanţă, fiindcă şi-au început şi încheiat protestul în sunet de sirenă.

Cele mai citite

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...

Câte o mașină de poliție la fiecare secție de votare în Republica Moldova

Simpatizanți ai lui Șor ar fi promis bani în schimbul voturilor împotriva unui anumit candidat Echipajele de poliție vor monitoriza dacă, în turul doi al...
Ultima oră
Pe aceeași temă