Un fost membru IRA a susţinut, într-o declaraţie pentru BBC, că Gerry Adams a ordonat asasinarea lui Denis Donaldson în 2006. Președintele Sinn Fein neagă acuzațiile.
Denis Donaldson a fost ucis de un foc de armă în aprilie 2006, când a deschis ușa cabanei sale din ținutul Glenties, Donegal din Republica Irlanda. Spionul se ascundea după ce se retrăsese din operațiunile speciale pe care le-a derulat timp de 20 de ani ca agent britanic al MI 6.
Armata Republicană Irlandeză (IRA), aripa militară a partidului politic Sinn Fein a negat atunci implicarea în asasinat, dar din ancheta difuzată recent de către BBC în cadrul emisiunii „În prim plan“, reiese că forțele de securitate britanice încă mai cred că IRA este responsabilă de asasinat. La BBC, a vorbit cu un om misterios care pretinde că e un fost membru de marcă al IRA, recrutat în calitate de agent special în RUC Special Branch, identificat cu numele de „Martin“. Acesta a afirmat că liderul Sinn Fein, Gerry Adams, ar fi aprobat personal lichidarea spionului, căci, deși a fost eliminat din Consiliul Militar IRA în 2006, era și este consultat „în toate problemele delicate“. „Știu din experiența mea în IRA că asasinatele trebuiesc aprobate de conducerea politică și de cea militară a IRA,“ a precizat Martin.
Întrebat cine a fost personajul care a ordonat în mod specific crima, a spus: „Gerry Adams, el are ultimul cuvânt.“
Neagă cu fermitate
Într-o declarație publică, avocatul liderului Sinn Fein a negat cu fermitate acuzațiile. Acesta a declarat că Gerry Adams „nu a avut nici o implicare și nu are nici o cunoștință despre uciderea lui Denis Donaldson“. Surse de securitate britanice au declarat pentru BBC că organizația South Armagh IRA a comandat uciderea, la recomandarea agenților de supraveghere aflați sub acoperire în Marea Britanie.
Aceleași surse afirmă că liderul South Armagh IRA Thomas Weak „Murphy“, a insistat ca Denis Donaldson să fie ucis în scopul de a menține disciplina armată în zona de control a grupului militar separatist din Irlanda de Nord.
În același timp grupul dizident Real IRA – desprins după 1998 – a revendicat responsabilitatea pentru uciderea lui Donaldson, dar abia în 2009. Fostul combatant Martin afirmă că nu crede într-o asemenea variantă. „Eu cred că Real IRA a susținut abia trei ani mai târziu că l-ar fi ucis pe agentul britanic doar pentru a se lauda.“ Și purtătorul de cuvânt al Sinn Fein, Gerry Kelly, a respins imediat alegațiile de la BBC, numindu-le „o colecție de teorii ale conspirației ce fac parte dintr-o operațiune de discreditare care este bazată pe alegațiile unui mincinos anonim plătit și agent britanic.“
Întâlnirea Gerry Adams – Prințul Charles
Pe 19 mai 2015, a avut loc o întâlnire istorică între moștenitorul Coroanei Britanice, prințul Charles, și Gerry Adams, președintele partidului Sinn Fein și fost comandant al IRA. Evenimentul s-a petrecut la Universitatea Națională din Irlanda (NUI) în Galway. Prințul Charles este comandantul onorific al Regimentului Britanic de Parașutiști, cel care a împușcat 26 de civili neînarmați în 1972 în Irlanda de Nord. Gerry Adams era la comanda IRA în 1979, când organizația l-a ucis pe unchiul lui Charles, Sir Paul Mountbatten.
Prințul Charles a marcat prima sa întâlnire cu liderul Sinn Fein, Gerry Adams, cu o strângere de mână istorică, oferind un moment important în relațiile anglo-irlandeze. Liderul Sinn Fein a mai precizat că atât el, cât și prințul și-au exprimat regretul față de viețile pierdute în timpul conflictului din Ulster.
Sinn Fein, singurul partid la guvernare în două țări
Acordul de la Belfast sau Acordul din Vinerea Mare (Good Friday Agreement) a fost un moment de referință în procesul de pace din Irlanda de Nord. Prin acest acord, s-a înființat Adunarea Irlandei de Nord cu puteri legislative locale și a marcat reducerea și chiar încetarea violențelor în Ulster. Good Friday Agreement a fost semnat la Belfast la 10 aprilie 1998 de către guvernele britanic și irlandez și a fost susținut de majoritatea partidelor politice nord-irlandeze.
Pe 23 mai 1998, acordul a fost aprobat de alegătorii nord-irlandezi prin referendum. În aceeași zi, alegătorii din Republica Irlanda au votat într-un referendum separat pentru modificarea constituției în conformitate cu acest acord. Partidul Democrat Unionist (DUP) a fost singurul mare partid care s-a opus acordului, care a intrat în vigoare la 2 decembrie 1999. În urma istoricei înțelegeri, Sinn Fein, aripa politică a IRA, are aleși atât în Parlamentul de la Dublin, cât și în Adunarea Irlandei de Nord.