13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialDezbateri aprinse în Comisia de Sănătate: Legea prevenției a fost RESPINSĂ

Dezbateri aprinse în Comisia de Sănătate: Legea prevenției a fost RESPINSĂ

Comisia de Sănătate a respins, marţi, Legea prevenţiei, după o serie de dezbateri aprinse.

Președintele Comisiei de Sănătate a anunțat că legea a fost respinsă din motive procedurale, ca urmare a deciziei PNL de a elimina din proiectul de lege înfiinţarea Agenţiei de Prevenţie în Sănătate.

„Noi am respins proiectul iniţial, care modifica structura Guvernului prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Prevenţie în Sănătate. În acea formă, Camera Deputaţilor era prima Cameră sesizată, iar Senatul decizională. Prin propunerile de amendamente venite din partea iniţiatorilor s-a scos complet Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate din lege, iar în aceste condiţii Camera a devenit decizională”, a ex.

 

Deputatul PNL Lucia Varga a afirmat că "fiecare minut înseamnă vieţi pierdute", afirmând că respingerea proiectului de lege înseamnă că majoritatea parlamentară nu este interesată de prevenţia în sănătate.

Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu a criticat "discuţiile sterile" din Comsia de Sănătate, susţinând că nu se pot dezbate amendamente "într-o comisie care din punct de vedere juridic nu este competentă".

"Atâta timp cât prin amendamentele depuse se schimbă legea în totalitate şi în urma lor Senatul este prima cameră sesizată ceea ce spune domnul preşedinte mi de pare din punct de vedere legal perfect", a spus Steluţa Cătăniciu.

Deputatul UNPR Camelia Bogdănici a susţinut că proiectul de lege nu a primit avizul Guvernului şi că susţine Legea prevenţiei, însă, aşteaptă ca legea să fie adoptată regulamentar. "Nu avem avizul Guvernului. Aştept să facem un lucru legal. Eu sunt pentru prevenţie", a spus deputatul UNPR.

Deputatul PSD Cristian Buicu a susţinut că "PSD nu este împotriva prevenţiei, ci împotriva adoptării unor legi pe sub masă".

"Nu mai veniţi cu acuzaţii de genul PSD este împotriva prevenţiei. Eram împotriva înfiinţării unei agenţii care să gestioneze 3 miliarde de lei", a spus preşedintele Comsiei de Sănătate.

În urma respingerii Legii prevenţiei deputatul PNL Horia Cristian a afirmat că "în cei 7 ani nu am văzut nici o asemena concentrare de forţe, înlocuiri ale unor cetăţeni care nu au veni niciodată la comisie, de exemplu domnul Bănicioiu care a venit la comisie doar când a fost uns". "Măcar puteam să mimăm un proces democratic, măcar o parte dintre noi ar fi avut ocazia să citească legea", a susţinut liberalul, care a fost ulterior mustrat de preşedintele comisiei care i-a cerut să nu îşi mai jignească colegii.

Plenul Camerei Deputaţilor ar urma să ia o decizie cu privire la soarta proiectului liberal.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă