12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDeputatul Bogdan Cantaragiu ramane un necunoscut pentru alegatorii din Arad

Deputatul Bogdan Cantaragiu ramane un necunoscut pentru alegatorii din Arad

Deputatul de Arad Bogdan Cantaragiu continua sa ramana pentru cetatenii judetului la fel de necunoscut, asa cum a fost si pana in momentul in care a ajuns in Parlament. De altfel, nici activitatea acestuia in Camera Deputatilor nu este in masura sa-i multumeasca pe cei care l-au votat anul trecut.
Ajuns deputat pe listele PRM Arad, impus de organizatia centrala a partidului condus de Corneliu Vadim Tudor, Cantaragiu a parasit formatiunea politica in luna iunie a acestui an, pentru a se alatura gruparii conduse de Corneliu Ciontu. Astfel ca, in prezent, el este considerat fara apartenenta la vreun grup parlamentar, fiind independent.
Nici pana in momentul demisiei din PRM, si nici ulterior, deputatul nu a trecut prin circumscriptia Arad. Imediat dupa ce a parasit partidul pe listele caruia a ajuns parlamentar, Bogdan Cantaragiu a fost schimbat din functia de secretar in Comisia de regulament din Camera Deputatilor, peremistii impunand-o in locul acestuia pe Lia Olguta Vasilescu.
Timp de aproape un an, de cand ar trebui sa reprezinte interesele aradenilor in Parlament, Cantaragiu a avut doar cinci interventii in plen. Dintre acestea, una este cea in care a depus juramantul de parlamentar, iar una a fost in momentul in care a demisionat din PRM.
In schimb, deputatul acesta este presedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coreea. Totodata, el mai face parte din alte cinci grupuri parlamentare de prietenie cu state europene si africane.
Bucurestean de origine, Bogdan Cantaragiu trebuie “remarcat” si pentru multele locuri de munca pe care le-a avut anterior accederii sale in Camera Deputatilor. Astfel, timp de un an, intre 1995 si 1996, el a fost analist in cadrul Ministerului Finantelor. Apoi, aproape timp de un an, Cantaragiu a fost manager de vanzari la SC “Kis Prodexim” SRL.
Ceva mai mult a stat la Fondul Proprietatii de Stat, unde a lucrat trei ani ca si expert. In anul 2000, el a fost numit director in cadrul Primariei sectorului 1 din Capitala, iar peste patru ani a obtinut si un mandat de consilier in cadrul aceleasi institutii.
Printre alte activitati prestate de Cantaragiu se numara si cea de evaluator ANEVAR si cea de broker. Anul acesta, deputatul a fost surprins de ziaristii aradeni in timp ce citea ziarele in timpul unei sedinte in plen.
Chiar daca nu a activat prea mult in interesul cetatenilor de cand a fost ales in Parlament, Cantaragiu a actionat pentru sporirea averii personale. Declaratia sa de avere arata ca, de la intrarea in Parlament, bunurile materiale s-au inmultit. Anul acesta, deputatul s-a imbogatit cu cinci terenuri forestiere si o suprafata intravilana insumand aproape cinci hectare, dupa ce in 2004, el a depus in banca 100.000 de dolari.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă