15.4 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăSpecialDeputatul Dolineaschi, urmărit penal, în dosarul şefului PSD Satu Mare. În acelaşi...

Deputatul Dolineaschi, urmărit penal, în dosarul şefului PSD Satu Mare. În acelaşi dosar, audiat şi Dragnea

UPDATE 18.00:  Deputatul Dolineaschi, urmărit penal de procurorii DNA, are datorii de 45.000 de euro şi o mașină obţinută prin preluarea leasingului de la Victor Ponta.

Vicepreşedintele PSD Andrei Dolineaschi, deputat de Botoşani, pus sub învinuire de DNA în dosarul liderului PSD Satu Mare, Mircea Govor, are, potrivit declarației sale de avere, un apartament în Bucureşti, datorii de 45.000 de euro și două mașini, una fiind preluată de la Victor Ponta, prin leasing.

Andrei Dolineaschi, care este membru PSD din 1998 şi deputat din anul 2008, deţine, potrivit ultimei sale declaraţii de avere, din 2015, un apartament în Bucureşti, împreună cu soţia sa, cumpărat în 2005.

Potrivit aceluiaşi document, vicepreşedintele PSD are un autoturism Opel fabricat în anul 2008 şi un Mitsubishi fabricat tot în 2008, dobândit prin preluarea leasingului, presa scriind că această mașină a fost preluată de la Victor Ponta. Presa a scris că autoturismul – Mitsubishi Evo 10 – a fost achiziționat de SCA ”Șova și Asociații” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing, iar ulterior, în luna iunie 2009, contractul de leasing a fost preluat de Victor Ponta.

Andrei Dolineaschi are şi datorii de 45.000 de euro, din care 35.000 de euro reprezintă un împrumut de la bancă, scadent în 2025, iar 10.000 de euro i-a împrumutat de la diverse persoane fizice. Vicepreşedintele PSD arată că în anul anterior a avut venituri de 58.908 lei din activitatea de deputat, iar soţia sa a avut venituri anuale de 40.212 lei din salariul de consilier CNAS.

Andrei Dolineaschi este membru PSD din 1998, din 1999 până în 2001 a fost şi vicepreşedinte al organizaţiei de tineret PSD Botoşani, iar până în 2001 a fost și preşedinte al organizaţiei de tineret PSD Dorohoi. Din 2001, el a devenit membru al Consiliului Naţional al PSD, în 2008 a devenit secretar executiv PSD, după care secretar general al partidului, iar la Congresul PSD din noiembrie a fost ales vicepreşedinte al partidului.

Din 1998 și până în 2001, Dolineaschi a fost consilier la biroul parlamentar în Dorohoi, între 2001 şi 2005 a fost consilier la Secretariatul General al Guvernului, în perioada 2004-2008 a fost consilier judeţean în CJ Botoşani, iar din 2008 este deputat.

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi este acuzat de DNA că l-a sprijinit pe președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, să intervină la conducerea ANAF pentru numirea celor propuși de acesta din urmă în funcții la Administrația Județeană a Finanțelor Publice.

Dolineaschi este acuzat de săvârşirea a două infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Vasile Govor, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deţinute, prin intermediul lui Andrei Dolineaschi, a intervenit la persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

„Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare și obținerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Mircea Govor mai este acuzat că, în perioada septembrie 2013 – martie 2014, a intervenit pe lângă aceleași persoane din conducerea ANAF pentru ca un apropiat să promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere sau de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.

Și în cadrul acestor intervenții, Govor ar fi fost sprijinit de Dolineaschi.

„Ajutorul dat de suspectul Dolineaschi Andrei a constat în: solicitarea și obținerea unor documente cu caracter confidențial de la persoane cu funcții de decizie în cadrul ANAF ce au fost transmise ulterior inculpatului Govor Mircea Vasile, transmiterea solicitărilor pe care inculpatul Govor Mircea Vasile le făcea în sensul arătat mai sus, către factorii de decizie din cadrul ANAF, punerea în legătură directă a inculpatului Govor Mircea Vasile cu factorii de decizie din cadrul ANAF etc”, spun procurorii.

Mircea Govor a fost ridicat miercuri de la locuinţa sa din Satu Mare şi dus la Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti cu mandat, iar după mai multe ore de audieri a fost reţinut.

Procurorii DNA au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Govor, judecarea dosarului începând joi la ora 14.00. Instanța supremă urmează să decidă dacă Govor va fi arestat preventiv sau va primi arest la domiciliu ori control judiciar.

Joi după-amiază, în acest dosar a fost audiat, în calitate de mertor, și liderul PSD, Liviu Dragnea.

”Tot ce am spus în fața procurorului nu repet public”, a afirmat Dragnea, la ieșirea de la DNA.

De asemenea, întrebat de jurnaliști dacă a rămas cu calitatea de martor și după declarațiile date anchetatorilor, Dragnea a răspuns zâmbind: ”Exact. Tot aceea de martor”.

”Este ultima dată când vă spun, și vă spun în spiritul Crăciunului – ce am declarat în fața procurorilor nu vă spun dumneavoastră. Nu este corect să fac lucrul acesta”, a adăugat Dragnea.

Deputatul Andrei Dolineaschi este urmărit penal în dosarul preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, pentru complicitate la folosirea influenței sau autorității, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). În acelaşi dosar, a dat declaraţii, în calitate de martor, şi liderul PSD, Liviu Dragnea.

Citeşte şi: Liviu Dragnea, audiat la DNA, în dosarul şefului PSD Satu Mare: Ce am declarat în faţa procurorilor nu voi declara în faţa dumneavoastră

Potrivit procurorilor, Dolineaschi l-a ajutat pe Mircea Govor să solicite și obțină documente cu caracter confidențial de la persoane cu funcții de decizie în cadrul Fiscului, să transmită către factorii de decizie solicitările preşedintelui PSD Satu Mare şi să pună îl pună pe Govor în legătură cu factorii de decizie din cadrul instituţiei.

În august-octombrie 2013, Mircea Govor s-a  folosit de influența și autoritatea funcțiilor deținute, prin intermediul deputatului Andrei Dolineaschi, care era şi secretar general PSD, pentru a obţine numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale, în Cadrul Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (A.J.F.P.)

Citeteşte şi: Vicepreședintele CJ Satu Mare Mircea Govor, la ÎCCJ pentru arestare preventivă

Govor a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare. Mai mult, între septembrie 2013 şi martie 2014, Govor şi-a folosit influenţa favoarea unui apropiat, pentru ca el să promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere sau de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în cadrul A.J.F.P. Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior, au mai arătat procurorii anticorupţie.

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă