15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialKim Jong-un vrea să își consolideze dictatura. Șeful serviciilor secrete a fost...

Kim Jong-un vrea să își consolideze dictatura. Șeful serviciilor secrete a fost destituit pentru abuz de putere. Peste 100 de înalți militari și cadre guvernamentale, executate

 

Șeful serviciilor secrete din Coreea de Nord, Kim Won-hong, a fost destituit pentru abuz de putere, la jumătatea lunii ianuarie. Totodată, el a fost retrogradat de la general de 4 stele la 2 stele, notează o sursă de la Seul, citată de agenția de presă Yonhap, informează Agerpres.

Potrivit AFP, un responsabil al Ministerului sud-coreean al Unificării a declarat, sub rezerva anonimatului, că un număr necunoscut de funcționari ai Ministerului nord-coreean al Securității Statului au fost executați. Sursa citată afirmă că o astfel de epurare ar putea agrava instabilitatea în Coreea de Nord, suscitând angoasă la nivelul elitei regimului.

„Ministrul Securității Statului a fost destituit din cauza problemelor expuse în urma unei inspecții de amploare ce a vizat ministerul său, efectuată de Biroul executiv al Partidului Muncitorilor la sfârșitul anului trecut”, conform sursei Yonhap.

Kim Won-hong a fost numit în aprilie 2012 în calitate de ministru al Securității Statului și a orchestrat în decembrie 2013 executarea lui Jang Song-thaek, cu sprijinul conducerii partidului. Potrivit experților, principala cauză a acestei destituiri ar fi un conflict intern în cadrul regimului de la Phenian din considerentul concentrării unei prea mari puteri în mâinile Ministerului Securității Statului, care ar fi devenit despotic.

Ministerul Unificării de la Seul a confirmat demiterea lui Park Won-hong. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Jeong Joon-Hee, a declarat într-o conferință de presă vineri dimineață că „ministrul nord-coreean al Securității Statului a fost retrogradat de la general de 4 stele la 2 stele, apoi destituit după un interogatoriu” la Biroul executiv al Partidului Muncitorilor din Coreea (WPK). Liderul nord-coreean și-a destituit consilierul său cheie „care a pus în aplicare un regim de teroare”, a adăugat același purtător de cuvânt.

Ministerul Securității Statului este o structură fundamentală a regimului nord-coreean, în atribuțiile sale intrând supravegherea populației, lupta împotriva disidenților și gestionarea lagărelor de prizonieri politici. 

Conform unor informații neverificate, liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, ar fi executat peste 100 de înalți militari și cadre guvernamentale în încercarea de a-și consolida autoritatea. „Este posibil ca epurările să se intensifice în acest an pentru a imputa birocrației responsabilitatea eșecurilor sale”, a estimat într-un raport Institutul pentru strategie în materie de securitate națională, cu sediul în Coreea de Sud.

 

 

Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă