27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialDemisie de onoare a consulului din Turcia care vindea bărci imigranților

Demisie de onoare a consulului din Turcia care vindea bărci imigranților

Consulul Franţei în oraşul turc Bodrum, suspectat că a vândut ambarcaţiuni imigranţilor extracomunitari care vin pe cale maritimă în Europa, şi-a prezentat demisia, informează Mediafax.

Francoise Olcay, consul al Franţei în Bodrum din octombrie 2014, a fost filmată în secret de jurnaliştii de la France 2 în timp ce vindea bărci şi veste de salvare imigranţilor care încearcă să ajungă pe cale maritimă în Grecia. Obiectele erau vândute pe o plajă din Bodrum, în sud-vestul Turciei, în faţa Agenţiei Consulare a Franţei, unde era arborat drapelul francez.

Potrivit estimărilor ONU, peste 125.000 de oameni au ajuns în Grecia pe cale maritimă în primele şapte luni ale anului 2015.

Olcay, de origine turcă, a declarat că bărcile ar fi fost cumpărate de extracomunitari din altă parte dacă nu le-ar fi vândut ea.

În contextul acuzaţiilor privind încurajarea imigraţiei clandestine şi chiar a traficului de persoane, Guvernul Franţei hotărâse suspendarea consulului.

Cele mai citite

“Festival cu droguri”. Un traficant a fost prins după ce a încercat să introducă ciuperici, amfetamină la un festival

Într-o acțiune desfășurată în data de 06.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au efectuat...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă