30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDefect osos vindecat cu celule-stem

Defect osos vindecat cu celule-stem

Medicii specialisti de la Clinica I Ortopedie din cadrul Spitalului Judetean Timisoara au realizat, in premiera regionala, o interventie chirurgicala constand in refacerea tibiei unui pacient prin implantarea de celule stem. Pacientul este un tanar in varsta de 24 de ani, din Arad, victima a unui accident de motocicleta acum cateva luni.
Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean, Daniela Damian, a declarat, ieri, ca "in urma fracturii de tibie suferita, pacientul a facut o infectie care a afectat o mare parte a osului, astfel ca medicii specialisti de la Clinica I Ortopedie au fost nevoiti sa-i indeparteze o portiune de 5-6 centimetri din os. Infectia s-a stins, dar s-a pus problema reconstruirii defectului ramas".
Potrivit specialistilor, reconstruirea se putea realiza in doua moduri: fie prin recoltarea unei portiuni de os de la pacient si transplantarea ei la locul defectului, dar aceasta insemna sa scape de un defect si sa creeze un altul, fie prin implantarea de celule-stem. Dr. Fabian Tatu, de la Clinica I Ortopedie, a ales a doua cale, astfel ca acum doua luni, pacientului i s-a recoltat maduva hematogena in Laboratorul de Imunologie al spitalului. Din maduva hematogena au fost selectate celule-stem, dupa care au fost multiplicate si insamantate.
Complexul a fost introdus pe defectul osos pe cale chirurgicala de catre dr. Fabian Tatu. "Interventia a decurs fara probleme, iar acum se asteapta de la celulele stem ca ele sa reconstruiasca portiunea lipsa si sa refaca defectul pacientului", a mai explicat Daniela Damian, care a precizat ca procesul de refacere va dura luni de zile, iar pacientul va fi supus unor controale lunare.
Metoda de reconstruire a defectelor osoase cu ajutorul celulelor-stem, aplicata in premiera la Timisoara, este una de avangarda. Cercetatorii apreciaza ca, prin utilizarea celulelor-stem, vor putea fi vindecate, in viitorul apropiat, boli considerate pana acum incurabile.
Premiul Nobel pentru medicina in 2007 a fost acordat pentru cercetari in domeniul celulelor stem.

Cele mai citite

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă