14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDecoraţi cu ajutorul luminii!

Decoraţi cu ajutorul luminii!

Iluminatul ajută la conturarea atmosferei, conferind spaţiului volum şi noi perspective. Rolul său este deosebit de important, un sistem bine gândit va „îmbrăca” locuinţa, îi va oferi personalitate şi o va completa din punct de vedere decorativ. Legat de apropierea sărbătorilor de iarnă, iluminatul poate contribui la decorarea festivă a locuinţei.

Iluminatul general are rolul de a distribui lumina uniform într-o încăpere, fiind obţinut cu ajutorul unui corp de iluminat principal, precum plafonierele, lustrele sau candelabrele. Ca surse de lumină principale, acestea trebuie alese în aşa fel încât să îndeplinească cerinţele impuse de rolul funcţiunii respective. De exemplu, în birou, corpul de iluminat principal trebuie să asigure o lumină puternică, ideală pentru a citi sau pentru a desfăşura anumite activităţi la computer.

Iluminat direct şi indirect

În funcţie de direcţia iluminării există iluminat direct şi indirect. În primul caz, suprafaţa vizată este iluminată în mod intensiv şi direct. În cel de-al doilea, lumina este reflectată de o suprafaţă în mod uniform în spaţiul încăperii, cu ajutorul acestui tip de iluminat obţinându-se efectul optic de lărgire a spaţiului. De asemenea, lumina indirectă poate atenua efectul de contrast. Un mod spectaculos de iluminat indirect îl constituie cel realizat prin scafe dispuse la întâlnirea pereţilor perimetrali cu tavanul, mai ales când acesta este colorat; în acest caz, sursa de lumină este ascunsă şi luminează tavanul astfel încât lumina se va colora după acesta din urmă.

În dormitor este indicată o lumină caldă, diafană şi odihnitoare. Deci sursa principală poate fi un sistem de iluminat indirect, realizat din tuburi de neon ascunse în nişe, la nivelul tavanului. Acelaşi efect îl pot avea şi spoturile încastrate, cu intensitate mică sau alternantă.

Iluminatul ambiental

Există şi un iluminat de atmosferă care poate fi general sau localizat, veiozele, lămpile, aplicele şi lampadarele fiind responsabile de atmosfera unei încăperi. În plus, îi întregesc decorul şi îi oferă personalitate şi mister. Iluminatul ambiental este bine-venit seara, atunci când vrei să te relaxezi, când te uiţi la televizor, citeşti o carte sau pur şi simplu stai la poveşti cu cei dragi.

De asemenea, dacă vreţi să obţineţi un iluminat de atmosferă, puteţi apela cu încredere la spoturi poziţionate în interiorul corpurilor de mobilier, care oferă o lumină discretă. Acestea se potrivesc foarte bine şi în bucătărie.

Iluminatul direcţionat

În această categorie intră lămpile pentru birou sau citit, aplicele cu braţ reglabil, spoturile care luminează blatul de lucru din bucătărie sau cele cu rol decorativ. Foarte practice în cazul iluminatului direcţionat sunt corpurile cu braţe flexibile sau cele care se montează uşor, permiţând reaşezarea lor în funcţie de nevoi.

De obicei, acest tip de iluminat este mixat cu cel general, eventual cu cel ambiental. Poziţionarea corpurilor de iluminat trebuie însă atent gândită, astfel încât să existe armonie între undele de lumină existente în încăpere.

Sfaturi şi recomandări

Camerele cu pereţi în culori mai închise necesită o iluminare mai puternică. Vestibulul câştigă din punct de vedere funcţional şi estetic dacă este iluminat indirect, fasciculul de lumină fiind îndreptat spre plafon. Lumina difuză estompează contururile precise ale încăperii, creând impresia de spaţiu. Un bec mai puternic furnizează mai multă lumină decât mai multe becuri slabe grupate.

Iluminat special în bucătărie

Bucătăria necesită un iluminat adecvat, care să faciliteze realizarea activităţilor specifice acestui spaţiu şi să evite accidentele domestice. Acest aspect este cu atât mai important cu cât, în ultimul timp, bucătăria a devenit locul predilect pentru petrecerea timpului şi activităţi în familie, ca luatul mesei şi chiar divertisment. Corpurile de iluminat suspendate (care pot „cădea” mai aproape de masă, dacă aici se ia şi masa), tuburi fluorescente (care repartizează uniform lumina) montate pe elementele murale situate deasupra planului de lucru, câteva spoturi – toate acestea vor asigura iluminatul necesar în bucătărie.

Pentru iluminarea blatului de lucru se recomandă montarea unor lămpi cu halogen pe pervazul superior.

Atmosferă relaxantă

Lampadarele sau aplicele murale contribuie la obţinerea unei atmosfere relaxante , extrem de necesară în spaţiul de odihnă. Zona de la capătul patului poate fi iluminată cu ajutorul unei lămpi cu abajur opac, montată pe perete sau se pot folosi veioze. Atenţie însă, fasciculul de lumină nu trebuie să deranjeze partenerul de odihnă. Tot în acest scop se mai pot folosi aplice cu braţ articulat sau spoturi de joasă tensiune. Colţul de lucru – în cazul in care acesta este amenajat în dormitor – se recomandă a fi iluminat de o lampă cu halogen de joasă tensiune. Nu poate lipsi iluminatul şifonierului sau dressingului, ceea ce se poate realiza cu corpuri de iluminat de tip downlight de putere mică, orientabile.

Camera copilului

În acest spaţiu iluminatul general va fi asigurat de aplicele de perete montate pe tavan sau pe pereţii laterali, o soluţie constând şi în lămpi suspendate de culori vii şi diferite precum şi veioze. Corpurile de iluminat trebuie orientate astfel încât să nu deranjeze ochiul. Bineînţeles, acest iluminat trebuie completat de unul dirijat. Biroul trebuie luminat de o lampă cu braţ mobil, bine fixată de blatul mesei. Aceasta se va poziţiona astfel încât lumina să vină din stânga pentru a evita umbra mâinii care scrie. În general aceste surse de lumină trebuie bine fixate, pentru ca micuţii să nu le răstoarne, producând accidente. De asemenea, în acest spaţiu este bine de instalat o lămpiţă de semnalizare pe timpul nopţii.

Atmosferă intimă

Iluminatul poate fi principalul factor pentru realizarea unei atmosfere intime. Lampadarele şi veiozele asigură un astfel de iluminat de ambianţă, mai ales plasate lângă un fotoliu sau o canapea. Tablourile sau posterele trebuie scoase în evidenţă iar în acest scop se pot folosi lampadare cu fasciul dirijabil sau corpuri de iluminat de tip proiector de putere mică sau downlight reglabile, pentru a focaliza fluxul în zona de interes.

Întreabă un specialist

Spuneţi-ne câteva tendinţe privind sursele de iluminat!

Se remarcă tendinţa „eco-friendly”, ce se traduce şi prin reducerea consumului de energie aferent iluminatului. În urma renunţării la producerea de becuri cu incandescenţă (conform directivei europene) se recomandă utilizarea becurilor economice, care au un consum de câteva ori mai redus faţă de cele cu incandescenţă, oferind aceeaşi cantitate şi calitate a luminii. Preţul acestora a început deja să scadă simţitor, devenind rentabile. O altă noutate este apariţia becurilor având surse tip led în interior, cu forma şi aspectul becurilor cu incandescenţă, dar cu consum de câteva ori mai mic. O soluţie la vechile spoturi cu halogen, deja montate în locuinţe poate fi înlocuirea becurilor acestora cu becuri cu leduri, având aceeaşi formă şi aspect, consum mult mai redus de energie şi durata de viaţă de peste 15 ani.

Care sunt noutăţile în ceea ce priveşte iluminatul casnic?

Din ce în ce mai mult se pune accent pe flexibilitatea iluminatului în locuinţă. Una din tendinţe este utilizarea lampadarelor cu becuri economice, tuburi fluorescente sau leduri, cu distribuţia luminii atât în jos, cât şi în sus. Acestea au trepte de setare a nivelului de lumină satisfăcător pentru fiecare utilizator în parte, pot fi mutate uşor în orice zonă şi alimentate la prize. Un accent deosebit se pune pe iluminatul exterior al casei, al faţadei principale şi uşii de intrare, cu aplice şi proiectoare de mici dimensiuni.

Ce intensităţi de lumină recomandaţi în locuinţă?

La gamele de iluminat eco (becuri economice, tuburi fluorescente performante şi becuri cu leduri), pentru locuinţă se recomandă o putere instalată cu valori cuprinse între 5-10 W/mp.

 

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă