"Este Romania o tara esuata?", si-au pus intrebarea prezentatorul Mihai Gadea si participantii la o emisiune TV careia i-a raspuns printr-un "nu" categoric dl acad. Eugen Simion in coloanele "Zilei", recunoscand totusi ca intrebarea angoasanta si-o pun mereu toti romanii in ultima vreme. Desigur, Romania sufera de proasta reputatie pe care i-o creeaza acei cetateni ai ei care in strainatate duc delincventa, asa cum se intampla, spre exemplu, in Italia. Mai mult decat atat, impresiile bune pe care le fac romanii (profesorii din strainatate romani ar putea alcatui, ei singuri, nu stiu cate valoroase universitati) nu reusesc sa le stearga pe cele proaste create de un numar de derbedei. Nu cred, asa cum crede dl Simion, ca "cultura romana este argumentul nostru moral cel mai puternic"; este cel mai puternic daca ne referim la trecut! Dar nu este indeajuns de puternic daca ne referim la proiectul actual al Romaniei.
Pentru a-l cita si eu pe Caragiale, proiectul este sublim, dar lipseste cu desavarsire. Caci nu existenta in sine a politicienilor demagogi si corupti compromite Romania, ci faptul ca puterea detinuta majoritar de ei este orientata pe profitul individual, pe egoism si pe lipsa unei viziuni pe termen lung. Cum se poate explica altfel ca degradarea cumplita a mediului ambiant pare chiar ultima grija a guvernelor succesive? Cum se explica nerealizarea unor proiecte mari, tinand de politica transporturilor, de dezvoltarea agriculturii etc.? Cresterea economica inceputa in anul 1999, o data cu guvernul Isarescu (al CDR), continuata in timpul regimului PSD Nastase si al guvernarii bifazice Tariceanu (cu si fara PD) – aproape zece ani –, a insemnat o acumulare certa, dar a adus prea putin domeniului public.
Aici ne lovim de un viciu mai vechi. Plimbandu-te prin satele romanesti, constati deseori ca locuintele si gradinile sunt ingrijite, dar strada este mizerabila, plina de noroi si de gropi. Este ca si cum romanului nu i-ar pasa de ce se intampla dincolo de granitele gospodariei lui. Exasperat de netrebnicia autoritatii, fiecare se margineste la propriul lui teritoriu… iar daca trebuie sa iasa in strada… isi pune cizme de cauciuc. Aceasta este imaginea fundamentala a Romaniei de azi, cu solide radacini in cea de totdeauna. Din pacate, fara respect pentru spatiul public nu exista nici respectul de sine, nici respectul celorlati pentru noi. Asta este una dintre bolile care ne rod. Dar nu numai aceasta. Omenirea traieste, asa cum a trait, sub semnul concurentei. Inainte concurenta insemna razboi. Pentru moment, nu este vreme de razboi si, oricum, concurenta are si forme mai subtile. Romania a aderat la Uniunea Europeana.
Este probabil cel mai remarcabil succes pe care l-a inregistrat in acesti ani. Prin aceasta apartenenta, Romania este membra unui club select. Aspectul "snob" nu este insa nici pe departe cel mai important. Calitatea de a fi membru al UE te fereste, in principiu, de o serie de primejdii securitare si, pana la un punct, de instabilitate. Dar UE nu este garantia unei dezvoltari fericite. UE este o sansa in plus si atata tot. Calitatea de a fi membru al Uniunii nu te scuteste de imaginatie, de vointa, de solidaritate. Exista un anumit cinism pagubos la noi, care ne face sa nu mai credem in cuvinte mari. Acest cinism ne tine loc de luciditate. Dar poate ca adevarata luciditate ar trebui sa fie aceea de-a ne pastra candoarea si de a crede in vointa nationala, in solidaritate. Altfel, in case va fi cald si uscat, dar afara vom iesi in cizme de cauciuc. Numai unora ne va fi bine, multora insa le va ploua chiar si in pat. Ei bine, aceasta mizerie interna ne va condamna si la ratare, asa cum nu crede dl Eugen Simion.
Exista in Romania multa forta vie, si nu numai din cea care emigreaza. Exista si cateva succese de care ne putem bucura. Dar tara este departe de a da ce poate sa dea. De aceea, Romania chiar ca este pe cale sa piarda cursa, sa se indeparteze de plutonul fruntas. De pe acum, tara arata in unele puncte ale ei mai mult ca o colonie jefuita decat ca o tara independenta si mandra de ea. Sigur, nu identific Parisul cu prostituatele din Pigalle si, tot asa, nu pot identifica Bucurestii cu drogatii din Ferentari. Dar cine a avut ocazia sa mearga in ultimii ani la Paris a constatat ca acolo gloria trecuta nu dispenseaza autoritatile sa faca din oras un loc de trai din ce in ce mai placut. Nu ne putem baza pe monumentele istorice pentru a justifica un prezent egoist si meschin. Nu ne putem culca pe o ureche, asteptand dezastrul. Tot ce nu creste este menit scaderii. Cine nu castiga pierde. A gandi acest lucru la nivelul tarii este ceea ce nu fac oamenii politici de azi.
Traiul de azi pe maine pare sa fi devenit filosofia dominanta. Supravietuirea a inlocuit vietuirea. Cu o astfel de mentalitate, esecul este asigurat. Ce va trebui sa se intample ca sa gandim altfel? Fiindca un mare poet a spus: cand creste primejdia creste si salvarea.
