Dacă în culise liderii europeni reacţionează în legătură cu problema catalană, Bruxelles-ul nu vrea nici să deschidă cutia Pandorei a revendicărilor regionale, nici să afecteze suveranitatea Spaniei. UE se menţine pe poziţiile sale.
Nici vorbă să intervină sau să propună o mediere în conflictul dintre Madrid şi secesioniştii catalani. Vineri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE)a repetat că „este vorba de o afacere internă a Spaniei”.
De ce o astfel de rigiditate, în timp ce CE se amestecă în afacerile interne ale altor state ale Uniunii? Liderii europeni sunt conştienţi de gravitatea crizei catalane şi de riscurile de destabilizare pentru Spania, una din principalele state ale UE.
Ei se mobilizează în culise, arată comentatorul cotidianului „Le Monde”, dar nu pentru a-şi asuma public un rol de intermediar. În primul rând, ar trebui ca Madridul să ceară o astfel de mediere şi nu este cazul, arată diplomaţi la Bruxelles.
Cutia Pandorei
Instituţiile europene, fondate pe statele-naţiuni ieşite din Cel de al Doilea Război Mondial, nu vor să fragilizeze un stat membru suveran. Potrivit unui diplomat la Bruxelles, „nu văd motivul justificării unei ingerinţe în afacerile spaniole. Statul de drept nu a fost violat, nu există discriminare juridică de exemplu”.
La Bruxelles, Paris sau Berlin, în pofida profunzimii crizei şi a rigidităţii Madridului nu se pune problema legitimizări unei veleităţi de independenţă, de teama deschiderii unui curent al revendicărilor regionale. Pariul liderilor europeni este că forţat să primească mesaje care îl asigură de izolarea sa, Puigdemont va renunţa la declararea unilaterală a independenţei.
Revoluţia bogaţilor
Alex Ramos, preşedintele Societat Civil Catalana (SCC), principalul reprezentant al sentimentului anti-independenţă, a declarat că „naţionalismul aici este etnic, ni civic. Nu este ca la revoluţia franceză, cerând egalitate şi libertate pentru toţi. Aceşti naţionalişti consideră că sunt diferiţi de ceilalţi, mai buni ca ei.
„Este revoluţia celor puternici, a claselor cele mai bogate din Catalonia, nu a orpimaţilor. Este o revoluţie egoistă. Se mobilizează, povestesc lumii despre dificultăţi apoi resping pe oricine este în dezacord şi îi cataloghează drept fascişti”. Mulţi se plâng de atmosfera de intoleranţă şi intimidare care i-au făcut pe cei care se opun independenţi să tacă.
