Sub titlul "Cruciatul si smecherul", un numar ceva mai vechi al revistei L’Express ii pune fata in fata pe Frédéric Beigbeder si pe Richard Millet. Pe primul il cunoastetti din cartile care i-au fost traduse in romaneste – de la "199.000 de lei" la "Dragostea dureaza trei ani" – pe ultimul, nu. Ultimul este un nostalgic, paseist, adept al purismului literar francez si mai ales al ierarhiei estetice. Beigbeder ii reproseaza ca ar face mai bine sa inoveze in loc sa se ia de romancieri de succes ca Houellebecq sau Echenoz. Ii spune ca oricum, "chiar daca Anna Gavalda si cu mine nu am exista, tot nu v-ati vinde mai bine cartile" si ca frivolitatea nu e un minus al literaturii. Millet ii reproseaza lui Beigbeder ca a tradat literatura adevarata, ca ceea ce face el impreuna cu alti scriitori "nothombesti" (de la Amélie Nothomb, etalonul a tot ceea ce condamna Millet la literatura contemporana) este sub-literatura. Se plange de disparitia instantei critice cu autoritate – dupa moartea lui Barthes –, iar Beigbeder ii raspunde ca modul lui de a apara literatura este de a-i introduce pe Bataille sau pe Bulgakov printre vedetele promovate de revista "Voici" – unde face el cronica literara.
Literatura romana va intra in normalitate doar atunci cind va aparea un Beigbeder roman, ca sa aiba cu cine sa se contreze un Nicolae Breban, de pilda. Dar lucrurile stau la noi inca si mai rau. Ca dintotdeauna, noi avem si astazi un singur scriitor. Dialogul dintre Beigbeder si Millet ar deveni in romaneste o schita care s-ar putea intitula "Dublul", in care s-ar contrazice vocea din "Orbitor" cu cea din "De ce iubim femeile". De la Eminescu incoace, indiferent de volatilele paradigme culturale, noi ne identificam numai cu geniul…
