14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDe ce este ineficient învăţământul din Delta Dunării

De ce este ineficient învăţământul din Delta Dunării

Sistemul actual de învăţământ simultan produce elevi semianalfabeţi. Un parlamentar de Tulcea propune înlocuirea acestuia cu învăţământul la distanţă.

 

Reformarea şcolilor din Delta Dunării este realizată doar pe hârtie. În timp ce ministrul Daniel Funeriu clamează că a pus bazele performanţei în învăţământul românesc, în Deltă se practică învăţământul simultan, iar elevii care termină şcoala în aceste sate sunt semianalfabeţi. Mihai Stroe, deputat în colegiul Delta Dunării, fost inspector şcolar al judeţului Tulcea, spune că noua lege a învăţământului este bună, dar pentru rezolvarea problemelor din şcolile Deltei este nevoie de o decizie fermă. „Pentru a elimina învăţământul simultan ar trebui să comasăm şcolile existente şi să rămână câte o şcoală doar în localităţile reşedinţă de comună, să construim pentru aceste şcoli internate în care să stea elevii pe parcursul săptămânii.

O altă soluţie poate fi organizarea învăţământului la distanţă. Deocamdată nu sunt suficiente fonduri bugetare pentru a construi cinci-şase internate în care să fie găzduiţi elevii din întreaga Deltă. Nici primăriile nu au fonduri pentru a întreţine aceste internate, deci această variantă, deocamdată, nu este viabilă”, a declarat M. Stroe. În opinia fostului inspector, soluţia poate fi învăţământul la distanţă de tip sincron, care se practică în mai multe locuri din lume cu rezultate bune. El presupune existenţa unei reţele interconectate de internet în toate satele din Deltă cu terminale în actualele şcoli. “Conform acestui sistem, un cadru didactic face orele de curs simultan pentru toţi elevii din fiecare clasă. Se predă materia, se fac evaluări etc.”, a explicat Stroe. Specialiştii IT susţin că implementarea unui sistem de învăţământ sincron la distanţă în cele 16 localităţi ale Deltei ar costa aproximativ un milion de euro, iar fondurile pentru această investiţie pot fi atrase de la Uniunea Europeană de către Inspectoratul Şcolar Tulcea sau de Consiliul Judeţean Tulcea.

Sistem eficient

Deputatul Stroe a mai spus că sistemul de învăţământ la distanţă ar fi eficient nu doar pentru satele din Delta Dunării, ci pentru toate localităţile din zona colinară unde se desfăşoară învăţământul simultan. În aceste localităţi se practică, de mai mulţi ani, învăţământul simultan pentru că şcolile funcţionează cu 15-20 de elevi din toate clasele ciclurilor primar şi gimnazial. În respectivele şcoli învăţătorii fac lecţii, în acelaşi timp cu elevii de la toate clasele primare, iar un singur profesor, cât are o astfel de şcoală, predă, simultan, pentru cei câţiva elevi din clasele V-VIII toate materiile.

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă