Ce șanse are România să se regăsească într-o Europă federalizată? Semnalele nu sunt încurajatoare.
În principiu, un scor de 26 la 2 (rezultatul votului dinConsiliul European în favoarea desemnării lui Jean-Claude Junker drept viitorul președinte al Comisiei Europene) ar trebui să lase puțin loc pentru comentarii. E o dovadă clară a eșecului demersului premierului britanic, David Cameron, de a bloca nominalizarea acestuia. În afara Marii Britanii, doar Viktor Orbán s-a aflat în final de aceeași parte a baricadei. Rezervele Londrei pleacă de la două premise majore: 1) fostul premier al Luxemburgului, un birocrat european tipic, nu este persoana potrivită să conducă UE în ceea ce mulți consideră a fi cel mai critic moment din istoria sa; 2) mai important, maniera în care a fost desemnat marchează o abatere fundamentală de la procedurile din trecut. Cotidianul Financial Times titrează: „o deplasare istorică de putere în interiorul UE în favoarea Parlamentului European“. Pentru prima oară de când există UE, liderii din țările membre au desemnat un președinte al CE pe care nu l-au ales ei, ci le-a fost „livrat“ peste capul lor de grupul politic (PPE) care a obținut cel mai mare număr de voturi la ultimele alegeri europarlamentare.
David Cameron a descris momentul drept „o zi nefericită“ pentru Europa. „A fost subminată poziția guvernelor naționale, parlamentelor naționale, oferind noi puteriParlamentului European.“ O descriere împărtășită de un număr semnificativ mai mare de voci din Consiliul European decât ar lăsa să se creadă rezultatul votului. Deși l-au susținut pe Junker și Angela Merkel, și primul ministru suedez, Fredrik Reinfeldt, s-au grăbit să declare imediat după încheierea votului că sunt gata să discute îngrijorările britanice în ceea ce privește evoluțiile viitoare din UE. Inclusiv ideea de a revizui tipul de abordare care a dus la nominalizarea președintelui CE. Trebuie spus că sprijinul Angelei Merkel pentru Junker a fost unul cu totul lipsit de entuziasm, între altele și datorită faptului că ultimul nu este deloc un susținător al politicii de austeritate pe care ea a promovat-o, a venit destul de târziu și doar în urma unor presiuni interne considerabile în contextul complicat în care avem la Berlin o mare coaliție între creștin-democrați și social-democrați.
