16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialDe ce a fost respinsă România de la negocierile privind Transnistria

De ce a fost respinsă România de la negocierile privind Transnistria

Potrivit depeşelor diplomaţiei SUA, Bucureştiul insista în 2008 să fie inclus în formatul de negocieri pentru soluţionarea conflictului transnistrean. În acelaşi an, SUA îndemnau europenii la cooperare cu Voronin.

Dorinţa Bucureştiului de a fi parte separată în procesul de negocieri este consemnată de un mesaj diplo-matic trimis pe 27 octombrie 2008 de secretarul de stat american de la acea vreme, Condoleezza Rice, după o reuniune a oficialilor din nouă state membre ale Parteneriatului Extins pentru Nordul Europei (E-PINE), la care participase inclusiv asistentul secretarului de stat pentru Europa, Dan Fried. Reuniunea, care avusese loc pe 2 octombrie 2008 la Vilnius (Lituania), se concentrase pe situaţia din Georgia, Ucraina, Belarus, R. Moldova, Irak şi Afganistan.

Conform telegramei, pe care

Rice a adresat-o ambasadelor americane din Chişinău, Copenhaga, Helsinki, Kabul, Kiev, Moscova, Oslo, Reykjavik, Riga, Stockholm, Tallinn, Tbilisi, Vilnius şi la reprezentanţa SUA de la sediul NATO, dorinţa Bucureştiului de a intra ca par-te distinctă în negocieri a fost evocată de Pilvi-Sisko Vierros, director politic în cadrul Ministerului finlandez de Externe, care a şi dezavuat-o subliniind că „participarea (României – n.n) trebuie canalizată prin (intermediul – n.n.) Uniunii Europene”. Oficialul finlandez observa, de asemenea, că „influenţa Rusiei în Transnistria este în creştere şi se încearcă relansarea planului de federalizare din 2003″. În aceeaşi şedinţă, şi subsecretarul de stat american, Dan Fried, se pronunţa pentru menţinerea formatului de negocieri 5+2 (OSCE, R. Moldova, Transnistria, Ucraina şi Rusia, plus UE şi SUA, în calitate de observatori).

Fried sublinia însă că R. Moldova nu ar trebui să se simtă obligată de partenerii săi externi să adopte un plan care ar avea efecte negative asupra ţării, referindu-se la memoran-dumul Kozak din 2003, care prevedea soluţionarea conflictului transnistrean prin federalizarea Moldovei.

În aceeaşi intervenţie, oficialul SUA încerca să derobeze Washing-tonul de calitatea de garant al neutralităţii Chişinăului, considerând că garanţiile oferite de Constituţia moldovenească sunt suficiente.

Intervenţia diplomatului american privind neutralitatea R. Moldova îşi găseşte explicaţia într-o altă telegramă a diplomaţiei SUA publicată de WikiLeaks. În depeşa datată mai 2008, care descrie o reuniune anterioară a aceluiaşi for E-PINE, Fried aprecia că R. Moldova nu trebuie obliga-ă să fie neutră, adăugând că această decizie trebuie să aparţină Chişinăului, şi nu Rusiei sau altei ţări.

Subsecretarul american pentru Afaceri Politice manifesta însă o încredere fără dubii faţă de preşedintele moldovean Vladimir Voronin îndemnând ţările E-PINE „să colaboreze cu Voronin, care promovează suveranitatea R. Moldova”.

Cum s-a închis piaţa muncii pentru români

Islanda a luat decizia de limitare a accesului românilor şi bulgarilor pe piaţa naţională a muncii după critici ale opoziţiei liberale, care denunţa, în 2006, accesul cetăţenilor din state UE est-europene la locuri de muncă islandeze, conform unui alt mesaj diplomatic american dezvăluit de WikiLeaks.

Islanda nu este membră UE, dar face parte din Zona Economică Europeană (EEA), care garantează circulaţia liberă a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului.

Cele mai citite
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Doi polițiști de frontieră, răniți într-o acțiune de prindere a unor migranți

Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi noaptea trecută, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă