Ultimul sfarsit de saptamana a fost in Romania deosebit de sangeros. Nu ma refer la urmarile bataii de maidan generalizate in care a degenerat viata politica autohtona, care nu se mai opreste din caderea in groapa fara fund sapata parca de fiecare tuturor celorlalti, ci la cei 20 de morti si 33 de raniti grav inregistrati intr-o singura zi, sambata, 5 septembrie, pe soselele, strazile si trecerile pentru pietoni ale patriei.
In 33 de situatii, vinovatii prezumtivi de producerea accidentelor au fost conducatorii auto, iar in patru situatii – pietonii. Printre vinovati s-ar mai numara si doi carutasi si un biciclist. Nici un consiliu local sau regional, nici un primar, nici un ministru, nici un stat!
Cauzele ultime ale acestei stari de fapt trebuie cautate dincolo de explicatiile pe care ni le ofera Politia Romana, potrivit careia cele mai multe accidente sunt provocate de traversarea neregulamentara, viteza neadaptata ori excesiva, conducerea imprudenta. Politia nu include printre cauzele dezastrului, desigur, pentru a nu-si depasi atributiile, nici starea fizica deplorabila a majoritatii soselelor si altor drumuri si nici inexistenta, in prea multe locuri, a unei semnalizari rutiere complete si vizibile, nici convingerea multora dintre cei care conduc "masini de fite" ca pot rezolva "amiabil" (eufemism!) sau prin relatii suspuse orice incalcare, oricat de grava, a bunei convietuiri pe drumurile publice.
Ar mai trebui mentionat, la capitolul "cauze", o atitudine, bizara la prima vedere, de care dau dovada multi pietoni, mai cu seama din Capitala. Este vorba despre un amestec contradictoriu de fatalism si de convingere aparent ferma, impartasita, credeam, numai de unii copii sau adolescenti, ca lor nu li se poate intampla nimic rau – de exemplu, ca nu-i va calca masina daca nu se asigura atunci cand trec strada, fie si pe zebra.
De un astfel de comportament nu dau dovada doar unii oameni in varsta, vizibil coplesiti de boli si de saracie, poate abandonati de familie sau de prieteni, dar, in orice caz, de statul pentru care au muncit toata viata. Din partea lor ar putea fi explicabil, chiar daca de un tragism infinit. Astfel de manifestari suicidare se constata insa si la persoane de varsta medie. In cazul lor, disperarea care da in fatalism se poate explica prin sentimentul de neputinta cauzat de lipsa mijloacelor financiare necesare macar unei supravietuiri decente.
Sunt convins ca exista insa si cauze mai generale, chiar daca ele sunt mai greu de dovedit "stiintific". Ma gandesc la consecintele starii permanente de nesiguranta in care traim cu totii, o incertitudine accentuata de actuala criza economica, dar nascuta mai demult din si exacerbata de criza morala care sapa la temelia statului. O criza morala de care nu se fac vinovati nici strainii, nici "strainii" – oameni de alte etnii care s-au nascut si traiesc aici. De aceasta criza morala nu este straina, dimpotriva chiar, clasa noastra politica in cvasitotalitatea ei. O clasa de a carei perpetuare intru si mai multa putere discretionara ne facem vinovati partial chiar noi, in postura noastra de alegatori, desi avem si circumstante atenuante: acum 20 de ani, cu simturile politice cloroformizate de o jumatate de veac de dictatura, nu am inteles ca fuseseram distribuiti in rolul de spectatori ai unei piese jucate de aceiasi vechi actori sau de invataceii lor, deghizati, si unii si altii, in vestitori ai timpurilor noi.
In realitate, ei s-au dovedit a fi – la inceput mai pe ferite, apoi sfidandu-l aproape pe fata pe cetateanul fara rang – oameni care au pretentia sa conduca un oras, un judet sau o intreaga tara, dar care se comporta aidoma acelor imbogatiti ai tranzitiei spre nicaieri sau copiilor de bani gata ai acestora, suiti la volanul unui bolid care le confirma statutul de superioritate. Pentru ei, legile circulatiei pe arterele care alimenteaza tesuturile si organele republicii pot fi incalcate oricand, cu impunitate. Cetatenii de rand (n-am utilizat ghilimelele, pentru ca egalitatea in fata legii a devenit de mult o poveste de adormit copiii) trebuie sa se astepte in orice moment sa devina victimele colaterale ale Marelui Razboi pentru Pradarea Patriei.
