Dezinteres total al cadrelor didactice botosanene pentru programul de dezvoltare rurala initiat anul acesta si in judetul Botosani. In prezent programul se deruleaza pe subcomponenta „Dezvoltare profesionala pentru cadrele didactice din mediul rural”, care cuprinde doua sectiuni, mentorat si formarea in specialitate. Concret, Guvernul Romaniei, prin Unitatea de Management al Proiectelor de Dezvoltare pentru Mediul Rural din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii, a primit un imprumut de la Banca Internationala pentru Reconstructie pentru aplicarea acestui program de dezvoltare rurala a invatamantului romanesc. Proiectul cuprinde mai multe etape si are in vedere atat dotarea unitatilor de invatamant cu mobilier, materiale didactice, cat si formarea profesionala a dascalilor care predau in mediul rural. Potrivit expertului in educatie din cadrul Ministerului Educatiei, reprezentant al Inspectoratului Scolar Botosani, Ada Macovei, termenul pentru inscrierea profesorilor care doresc sa activeze ca mentori sau formatori de specialitate pentru colegii care predau la catedrele din mediul rural a fost prelungit, dar si in aceste conditii s-a inregistrat un numar mic de cereri. Daca in cazul formatorilor de specialitate, a caror perioada de inscriere se incheie la sfarsitul lunii iunie, numarul cererilor este satisfacator, pentru mentorat abia patru dosare au fost inregistrate. Aceasta desi ultima zi de inscriere a candidatilor este 15 iunie.