13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialDacian Cioloș face lobby în Europa pentru MCV și Schengen

Dacian Cioloș face lobby în Europa pentru MCV și Schengen

România sprijină proiectele de consolidare a controlului la frontieră și speră că această contribuție să fie recunoscută, alături de criteriile care au fost deja îndeplinite, pentru a adera la Schengen, a susținut premierul.

"Am evocat chestiunea migrației și am confirmat că România sprijină proiectele de consolidare a controlului la frontieră. România însăși are una dintre cele mai mari frontiere externe ale UE în responsabilitate. Am confirmat că intenționăm în continuare să ne facem treaba din acest punct de vedere și că sperăm ca această contribuție pe care România o are la controlul frontierelor să fie recunoscută, alături de criteriile care au fost deja îndeplinite de România, de a adera la spațiul Schengen, cel puțin într-o primă etapă cu deschiderea comunicațiilor aeriene, aeroporturilor”, a afirmat Dacian Cioloș, într-o declarație de presă comună cu președintele Franței, Francois Hollande, potrivit Agepres.

Șeful Executivului de la București a subliniat că România este interesată să adere la un spațiu Schengen care să fie solid, consolidat și credibil și, din acest punct de vedere, va susține orice inițiativă care merge în această direcție.

Premierul Dacian Cioloş a mai declarat  că prin discuţiile avute la Palatul Elysee, “am adăugat cărămizi noi” pe o platformă solidă a colaborării dintre România şi Franţa, unul dintre subiectele abordate fiind intensificarea relaţiilor economice.

Cioloş a spus că cele două state au un parteneriat strategic care are deja rezultate bune în domeniul construcţiei de maşini, al energiei şi al aeornauticii.

În context, şeful Executivului a precizat că a sugerat ca “pe această fundaţie solidă să intensificăm relaţiile noastre economice”, profitând de faptul că România are o economie stabilă, este unul dintre statele UE cu cea mai mare creştere economică, iar guvernul doreşte să asigure predictibiliate pentru mediul de afaceri.

Premierul a spus că a sugerat o prezenţă a întreprinderilor mici şi mijlocii franceze în domeniul agroalimentar, energetic şi în dezvoltarea laserului de la Măgurele, precizând că “există un interes crescând în Franţa pentru a se implica în punerea în valoare a acestei platforme”.În acelaşi timp, Francois Hollande a confirmat că a acceptat invitaţia de a veni în vizită în România în cursul anului, invitaţie adresată recent de preşedinteleJohannis ‘’Confirm că voi veni în România în acest an’’, a afirmat Hollande la finalul întrevederii cu premierul român.

Oficialii europeni, îngrijorați

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. au declarat că Uniunea Europeană are la dispoziţie maxim  două luni pentru a soluţiona criza imigraţiei, altfel există riscul destrămării Spaţiului Schengen şi zonei euro. „Avem la dispoziţie două luni pentru a aduce sub control situaţia imigraţiei: Consiliul European din martie va fi ultima ocazie de a verifica funcţionarea strategiei noastre. Altfel, ne vom confrunta cu o criză precum prăbuşirea Schengen”, a declarat Donald Tusk, citat de ziarul La Repubblica.

Preocupări similare a exprimat şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. “În acest moment, există risc asupra Schengen, mâine vor apărea întrebări referitoare la necesitatea de a avea o monedă comună: Uniunea Europeană este ameninţată la bază, iar noi abia dacă ne dăm seama de acest lucru”, a precizat Jean-Claude Juncker.

Fondul Monetar Internaţional a recomandat Uniunii Europene “să integreze imigranţii pe piaţa muncii şi să obţină în viitor beneficii economice”.

“În Europa, unde valul de refugiaţi ridică semne de întrebare privind capacitatea de absorţie pe piaţa muncii şi unde sunt supuse testelor sistemele politice, sunt esenţiale acţiuni politice care să favorizeze integrarea imigranţilor pe piaţa muncii, pentru atenuarea preocupărilor referitoare la excluziunea socială şi a costurilor fiscale pe termen lung şi pentru deblocarea potenţialelor beneficii pe termen lung legate de fluxul de refugiaţi”, se arată într-un raport al FMI citat de La Repubblica.

În urmă cu câteva zile, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertiza că cetăţenii Uniunii Europene vor găsi mai greu locuri de muncă, iar economia comunitară va avea de suferit în cazul în care Spaţiul Schengen s-ar destrăma din cauza crizei imigraţiei.

La rândul său, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup, a afirmat că menţinerea spaţiului de liberă circulaţie Schengen este esenţială pentru prosperitatea economică a zonei euro.   

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă