Masacrul din Norvegia poate fi interpretat, desigur, ca operă a unui dement scăpat de sub control. Îşi pot permite însă europenii naivitatea de a considera uciderea celor 76 de oameni ca o acţiune izolată, într-un moment în care extremismul şi intoleranţa sunt în plină expansiune pe tot continentul?
În manifestul său online, ucigaşul Anders Behring Breivik scria că musulmanii trebuie consideraţi animale sălbatice.
„Nu trebuie să dăm vina pe animalele sălbatice, ci pe multiculturalişti, care au permis animalelor să intre pe pământul nostru”, spune Breivik.
De fapt, autorul masacrului nu spune nimic în plus faţă de mulţi alţi extremişti europeni: străinii (şi aici putem înţelege musulmanii, romii, hinduşii, sau orice vrem noi) nu au ce căuta în ţările noastre, iar vina pentru „invazia” acestora le aparţine politicienilor care susţin multiculturalismul (existenţa paşnică în aceeaşi ţară a mai multor culturi diferite). În multe ţări din Europa, cum ar fi Germania, Olanda, Italia sau Ungaria, există grupări neofasciste care militează pentru alungarea străinilor sau, mai rău, îşi cheamă adepţii la luptă, cu arma în mână, pentru atingerea acestui obiectiv.
Curentul antimulticulturalism este răspândit şi printre mulţi politicieni extremişti, iar succesul acestora în rândul populaţiei este măsurat de rezultatele bune obţinute de partidele lor în alegeri. Ca să dăm doar un exemplu, formaţiunea extremistului olandez Geert Wilders (admirat de altfel de teroristul norvegian) a ajuns după ultimele alegeri a treia ca importanţă din Olanda.
Chiar politicieni de prim rang, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, au trebuit să recunoască, recent, faptul că încercările de a crea în Europa societăţi multiculturale au eşuat şi că principiul că oamenii cu bagaje culturale diferite pot trăi paşnic împreună nu este realist.
De ce pierde teren totuşi această idee nobilă?
Un răspuns la această întrebare nu poate fi scos din contextul economic actual. Mulţi europeni îşi îndreaptă acum furia împotriva străinilor pentru că le este frică de viitor. Atunci când vezi că întreaga lume se pregăteşte de o nouă criză economică, atunci când îţi simţi ameninţată slujba pe care o considerai sigură şi când conştientizezi că în curând viaţa ta liniştită se va face ţăndări, viitorul începe să-ţi semene cu un monstru. În dorinţa de a păstra doar pentru tine ceea ce crezi că te defineşte ca individ – prosperitatea, contul în bancă, siguranţa zilei de mâine -, începi să urăşti moscheea pe lângă care în ultimii zece ani ai trecut de altfel zilnic fără să o fi remarcat, pe băiatul tuciuriu de la băcănia din colţ, care până ieri ţi se părea politicos sau pe politicianul care de zece ani vorbeşte despre drepturile imigranţilor, dar pe care nu l-ai ascultat niciodată (deoarece nu te-a interesat subiectul).
Frica este cea care îi determină acum pe mulţi europeni să-şi dorească izolarea. Tot mai mulţi se vor refugia pe site-uri naţionaliste, extremiste şi vor scrie asemenea lui Breivik că „animalele” trebuie trimise înapoi în jungla din care au venit, pentru că aici, în Europa, reprezintă un pericol. Şi, desigur, vor exista suficienţi politicieni care vor căuta să strângă toată această furie pentru a-şi construi un viitor. Şi nu este exclus astfel ca noi ideologii naţionaliste -sau, de ce nu?, totalitare – să se ridice pe ruinele prăbuşirii multiculturalismului.
Gestul norvegianului Breivik nu este altceva decât o formă extremă de manifestare a unor opinii care traversează libere Europa de la un capăt la altul şi care zilnic adună tot mai mulţi adepţi. În aceste condiţii, este cât se poate de realistă întrebarea înfricoşătoare:
„Unde va fi următorul atentat?”.
