Cuvantul si instinctul

Discutie la jurnalul TVR 2 despre succes intre prezentatoare si o doamna psiholog. Intrebare: tine succesul de bani? Raspuns: pentru unii oameni "ceva mai primitivi", da. Dar, de fapt, nu. Pe mine ma intriga acest "de fapt" care situeaza umanul la aceeasi inaltime cu cultura, iar primitivul, probabil, la aceeasi "adancime" cu animalicul. Cum se face ca bogatia si frumusetea sunt avantaje determinante doar in ochii celor primitivi cand tocmai frumusetea si bogatia fac, de pilda, tabloul idilic al unui vestit cuplu romanesc? Daca in cazul frumusetii putem vorbi de relativitatea gustului, bogatia este de doua feluri: interioara si exterioara. Dar numai ultima este capabila de "spectacol", pentru ca e recunoscuta de oricine. Am scris intr-un crochiu recent despre iubire, dar, daca iubirea crestina e un dar care trebuie primit, pasiunea omeneasca – numita libido, energie etc. – este ceva care sta la baza comportamentului fiecaruia dintre noi. Probabil ca fericirea rezida in educarea vointei (asta cel putin credea si Descartes, dar el insusi era un individ special). Sunt totusi multe decenii, iar in Romania 20 de ani de cand crestem in cultul satisfacerii dorintei. Vedem cum barbatii bogati au parte de femei frumoase, cum, in ciuda oricaror indemnuri spirituale, oamenii vor lucruri pe care le e rusine sa spuna ca le vor, dar la care nu inceteaza sa jinduiasca. Asa suntem cei mai multi. Suntem vanitosi, suntem posesivi, suntem tot ceea ce nu e bine sa fim si ma intreb unde e adevarul: in ceea ce vrem si nu putem marturisi sau in ceea ce am vrea sa ne placa? Cred ca aceasta criza a increderii in ce e rau si ce e bine, conform culturii europene crestine, vine din neincrederea tot mai mare in cuvinte.