10.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCurtea de Apel Alba Iulia va judeca, joi, recursul înaintat de doi...

Curtea de Apel Alba Iulia va judeca, joi, recursul înaintat de doi locatari ai imobilului din Sibiu pierdut de președintele Klaus Iohannis în instanță

Curtea de Apel Alba Iulia va judeca, joi, recursul intentat de doi chiriași din imobilul din Sibiu pierdut de președintele Klaus Iohannis. Locatarii solicită să redevină proprietari ai locuinţelor respective pe care le cumpăraseră în anii ‘90 de la statul român în calitate de chiriaşi, informează News.ro.

La termenul precedent din 23 februarie, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru 16 martie judecarea recursului în dosarul în care locatarii a două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu, pierdut recent în instanţă de către preşedintele Klaus Iohannis, solicită să redevină proprietari ai locuinţelor respective pe care le cumpăraseră în anii ‘90 de la statul român în calitate de chiriaşi.

"Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia se află dosarul în care locatarii a două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu, ce s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis şi Baştea, încearcă să redevină proprietari ai locuinţelor respective pe care le cumpăraseră în anii ' '90 de la statul român în calitate de chiriaşi. Curtea de Apel Alba Iulia judecă în recurs acest dosar după ce anterior Tribunalul Sibiu a admis cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente”, a spus Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia. 

Potrivit acestuia, Curtea de Apel Alba Iulia judecă recursul declarat de Baştea Rodica împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu care a admis cererea de revizuire formulată de către locatarii celor două apartamente.

"Cu privire la cererea de suspendare a cauzei formulată de recurenta Baştea Rodica la acest termen de judecată, Curtea a stabilit că se va pronunţa la un termen ulterior după primirea documentelor şi dosarelor solicitate”, a mai spus Cosmin Muntean.

Președintele Klaus Iohannis a pierdut imobilul, în care se află sediul unei companii bancare, în noiembrie anul trecut, în urma unei decizii a Curţii de Apel Braşov, după un proces care a durat mai mult de 16 ani.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă