20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCursă aeriană low cost între București și Cluj. Care vor fi prețurile...

Cursă aeriană low cost între București și Cluj. Care vor fi prețurile biletelor

Compania aeriană low-cost Wizz Air va introduce, din luna iulie, cursa Cluj-Napoca – Bucureşti, iar preţul biletelor pornind de la 39 de lei, informează Mediafax.

"Wizz Air introduce, din 22 iulie, cursa Cluj-Napoca – Bucureşti, cu o frecvenţă de şase zboruri pe săptămână, mai puţin sâmbăta. Zborul va avea loc în cursul serii, de la ora 20.35 de la Cluj-Napoca spre Bucureşti, iar cel de retur, de la Bucureşti la Cluj-Napoca, va pleca la ora 21.55 de pe Otopeni. Preţurile biletelor pornesc de la 39 de lei. Cluj-Napoca – Bucureşti este o rută care se încadrează în creşterea capacităţii pe care ne-o dorim să o obţinem în 2016. România reprezintă o piaţă importantă pentru noi, de asemenea, noua cursă care va fi introdusă va fi una importantă pentru noi", a spus Oliver.

Cursele vor fi operate de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, respectiv Bucureşti – Otopeni.

"Am decis să acoperim Clujul din mai multe motive – acolo este una dintre cele cinci baze ale companiei în România, a doua după Bucureşti. Este o piaţă mare, cu potenţial, care nu era deservită de celelalte companii low-cost. Este în avantajul nostru să oferim astfel de curse interne. În ultimul an, Wizz Air a adăugat pe listă 20 de aeroporturi. Avem peste 100.000 de zboruri pe an", a declarat directorul comercial Wizz Air, György Abrán, într-o conferinţă de presă la Bucureşti.

Wizz Air este astfel a treia companie low-cost, după Ryanair şi Blue Air, care intră pe segmentul curselor interne, controlat până de curând de TAROM.

Abrán a spus că este foarte posibil ca Wizz Air să ia în calcul şi alte oportunităţi de rute.

În plus, Wizz Air are în plan angajarea a 400 de persoane în acest an, pentru că vor creşte şi numărul de aeronave operate şi va fi nevoie astfel de personal de bord şi de piloţi.

Totodată, Wizz a anunţat că va lansa în septembrie şi ruta Bucureşti – Budapesta.

Baza Wizz Air din Cluj-Napoca este deservită de cinci avioane, al şaselea urmând să fie introdus în luna iulie.

Directorul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu", David Ciceo, a declarat corespondentului MEDIAFAX că acest nou zbor va aduce beneficii pentru pasageri, "frecvenţe sporite şi tarife de călătorie mai mici pe ruta Cluj-Napoca – Bucureşti".

"Ne bucurăm că Wizz Air şi-a respectat angajamentul făcut faţă de Aeroportul Internaţional Cluj şi faţă de judeţul Cluj, odată cu lansarea primelor zboruri în anul 2007", a spus Ciceo.

La nivel mondial, Wizz Air a transportat peste 19 milioane de pasageri în anul 2015 pe cele 400 de rute din 38 de ţări. În România, compania a transportat 4,5 milioane de pasageri în cursul anului trecut, având o cotă de piaţă de aproape 30 la sută.

Cele mai citite

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României. „Cu bucurie în suflete, celebrăm Ziua Independenței Naționale...

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...
Ultima oră
Pe aceeași temă