0.7 C
București
miercuri, 14 ianuarie 2026
AcasăSpecialCum vor fi promovate destinaţiile turistice din România în mediul virtual

Cum vor fi promovate destinaţiile turistice din România în mediul virtual

Destinaţiile turistice din România vor fi promovate printr-un joc video, la iniţiativa unor tineri care s-au gândit că frumuseţile României pot fi mai bine puse în valoare în mediul virtual, într-un mod interactiv şi educativ, informează Digi 24. 

Personajul din jocul Play România se numeşte Mihai şi a fost creat de Nicolae Marghiol, împreună cu doi tineri programatori. Sociolog de profesie, Nicolae a realizat necesitatea unui mod diferit de a promova România. 

 „Sunt tot felul de târguri de turism, de reuniuni, dar nu profităm suficient de tehnologia actuală, de calculator… şi mi-a venit ideea jucându-mă pe anumite aplicaţii… de ce nu să creez o astfel de aplicaţie-joc astfel încât să descopăr înainte de a fi la locul respectiv, dincolo de poze, să văd efectiv într-o realitate virtuală ce înseamnă locul respectiv, fie că e muzeu, fie că sunt sate frumoase, oraşe sau destinaţii turistice”.

Jocul, care va fi lansat în martie, va fi oferit gratuit pe internet. Utilizatorii Play România vor putea face un tur prin marile oraşe ale ţării, precum Timişoara, Oradea sau Bucureşti, vor vedea cum este cu barca prin Delta Dunării, ori vor descoperi peisajele din cele mai frumoase sate transilvănene. Călătorii virtuali vor afla, astfel, informaţii inedite despre obiectivele turistice şi despre personalităţile reprezentative ale locurilor.

Jocul va fi disponibil în franceză şi în engleză. 

Anul trecut, în România au venit 1,9 milioane de străini, majoritatea europeni, care au rămas, în medie, două zile. Cei mai mulţi vin pentru afaceri, nu în vacanţă. Prin comparaţie, Franţa atrage peste 80 de milioane de turişti pe an.

Cele mai citite

China anunță 1.000 de miliarde de dolari excedent comercial în 2025, în ciuda tarifelor impuse de SUA

China a înregistrat în 2025 un excedent comercial record, de aproape 1,2 trilioane de dolari, potrivit datelor oficiale publicate de autoritățile de la Beijing.Performanța...

Trump, „președinte al păcii”, se apropie într-un singur an de recordul de atacuri al lui Biden

La un an de la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump, care s-a autoproclamat „președinte al păcii”, se află foarte aproape de a...

VIDEO. Manifestanți numeroși la funeraliile membrilor forțelor de securitate uciși în timpul protestelor

O ceremonie funerară a început miercuri la Teheran pentru peste 100 de membri ai forțelor de securitate și alți „martiri” care și-au pierdut viața...
Ultima oră
Pe aceeași temă