17.5 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Cum se pierde şi cum se câştigă puterea

Premierul Boc a repetat ieri că PDL o sprijină pe Roberta Anastase, adică 80 voturi = 170 de voturi. Elena Udrea repetă că PDL va câştiga alegerile în 2012. Încercuiţi în pumnul strâns al partidului, mulţi democrat-liberali ezită să denunţe eroarea. De ce ezită?

Într-o ţară în care oamenii se declară în măsură de 61% neinteresaţi de politică, dar ştiu în proporţie de 80% că ţara merge într-o direcţie greşită şi că alegerile sunt fraudate, într-o ţară în care încrederea în instituţiile politice este ultima pe listă, răspunsul la această întrebare pare de la sine înţeles. Lumea crede că cei care acceptă să-şi asocieze numele cu falsul şi propaganda o fac pentru că fie nu şi-au umplut suficient buzunarele, fie sunt şantajabili, fie sunt slabi; chiar şi cei mai tineri şi mai nepătaţi dintre parlamentarii PDL sunt complici sau martori neputincioşi la marea împărţeală pe sub mână a banului public.

Când, aşa cum sugerează acelaşi sondaj Pro Democraţia, 69% din români consideră că averile s-au făcut în România prin încălcarea legii, un astfel răspuns nu pare neverosimil. Dar dincolo de generalizări şi prejudecaţi, mai există o explicaţie. Şi oricât ar fi ea de neplăcută, această explicaţie este că opinia publică românească tolerează situaţia.  Opinia publică din România nu şi-a asumat încă valori alternative, adică pe cele autentice.

Dacă premierul Boc îndrăzneşte să declare clar şi răspicat că „Roberta Anastase este susţinută fără echivoc de PDL”,  cu alte cuvinte, „voi toţi nu aţi văzut bine ce aţi văzut în înregistrarea oficială a Camerei Deputaţilor, deci 80 voturi = 170 de voturi, să fie clar!”, acest lucru nu este cauzat numai de complicităţile, fricile şi reţelele de partid, ci şi de reacţia extrem de palidă a publicului. Dacă Elena Udrea îndrăzneşte să pretindă partidului ei să fie convins că PDL va câştiga alegerile din 2012, în pofida oricărei logici, acest lucru nu este cauzat numai de slăbiciunea democrat-liberalilor care înţeleg eroarea,  ci şi de reacţia cvasiinexistentă a opiniei publice. Oamenii remarcă falsul şi absurdul, dar se mulţumesc să înghită în sec şi să înregistreze alt matrapazlâc de-al politicienilor, lipsindu-i pe cei corecţi, care există totuşi printre ei, de un sprijin care poate face diferenţa.

În orice societate, pe lângă religie şi metafizică, pe lângă legile civilă şi penală ale statului, funcţionează şi o a treia lege, cea pe care Locke a numit-o „legea opiniei şi a renumelui”. Ea se întemeiază pe sistemul de valori în baza căruia îi judecăm pe cei din jur, îi apreciem sau îi dispreţuim, îl promovăm pe scara socială pe unul în detrimentul altuia. Această lege, neglijată de mulţi, porneşte de la axioma că omul are nevoie atât de tare de semenii săi ca să se simtă împlinit şi se teme atât de tare de izolare, încât acceptă chiar şi opinii în care nu crede doar ca să nu rămână singur. El preferă să tacă dacă i se pare că opinia sa este stingheră. Or, cei care strigă dau întotdeauna impresia că sunt mai mulţi decât în realitate. Aşa se face că în România „legea opiniei şi a renume-lui” a ajuns să funcţioneze în favoarea nonvalorilor: dacă falsul şi absurdul au ajuns să vorbească foarte tare de la cel mai înalt nivel, acest lucru se întâmplă pentru că, în situaţiile conflictuale, oamenii oneşti s-au obişnuit să tacă.

În acest moment însă, situaţia a devenit atât de caraghioasă politic şi atât de dramatică economic, încât nimeni nu se mai poate îndoi că cei care trebuie să înceapă să tacă sunt cei care s-au compromis în faţa moralei, a logicii şi a legilor statului. Dar ei nu vor tăcea – a se citi: ei nu vor renunţa la tupeu – dacă ceilalţi, oamenii oneşti din România, nu vor începe să vorbească.

Guvernul Boc nu poate fi schimbat corect şi legal decât prin intermediul Parlamentului, mai precis cu ajutorul tinerilor parlamentari PDL şi, eventual, ai UDMR. Oricât de mare ar fi aversiunea publicului faţă de politicieni, nu se poate să nu acceptăm că şi politicienii sunt oameni. În faţa unei avalanşe de petiţii, cereri şi explicaţii, nu se poate ca parlamentarii PDL, oameni întregi la minte fiind, să nu recunoască în cele din urmă adevărul elementar că 80 nu are cum să fie egal cu 170 şi că a legitima o asemenea enormitate nu poate aduce nimic bun. Tot ce trebuie să admită aceşti oameni cu ocazia moţiunii de cenzură sau a incredibilei asumări de răspundere a lui Emil Boc este că nu trebuie să cauţioneze minciuna. Acest adevăr simplu le poate salva şi cariera, şi bunul nume.    

Elena Vijuliehttp://elena-vijulie
Elena Vijulie, sef departament Politica
Ultima oră
Pe aceeași temă