15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCum s-a reinventat societatea civilă în Arad

Cum s-a reinventat societatea civilă în Arad

Unul dintre foştii lideri ai PNŢCD, Claudiu Cristea, a creat unul dintre cele mai puternice ONG-uri din vestul ţării, capabil să influenţeze deciziile administraţiei locale.

Mişcarea Arădeană, o orga­nizaţie neguvernamentală, s-a impus în viaţa publică a Aradului. S-a implicat în proiecte precum formarea de lideri ori învăţarea de către elevi a istoriei Aradului prin lecţii mai puţin convenţionale. A încercat să reducă taxele şi impozitele locale, în urma unei analize, a identificat spaţii pentru parcuri în toate cartierele oraşului şi pentru protejarea unui monument, Podul Traian, a sesizat Comisia Europeană. În unele probleme a reuşit să schimbe chiar o serie de decizii luate de politicieni.

O lecţie de patriotism local

Într-o sală de clasă, elevii stau extrem de atenţi şi sunt captivaţi de ceea ce se întâmplă: învaţă, în joacă, despre istoria oraşului lor. „Cine a construit Cetatea Aradului?”, îi întreabă un membru al Mişcării Arădene. „Nu ştiţi? Maria Tereza”, le spune elevilor. Unii nici nu au auzit de Maria Tereza, deşi au note de 10 la istorie. Acum sunt încântaţi şi vor să afle cât mai multe amănunte. Proiectul „Arad-dragostea mea!” a avut ca sursă de inspiraţie „J’aime Paris”, şi „I love New York”. Iniţiatorii spun că vor să-i facă pe copii să-şi iubească oraşul şi, tocmai de aceea, merg în şcoli şi le vorbesc elevilor despre Arad. Organizează concursuri interactive, de genul „Cine ştie câştigă”, pe mai multe domenii legate de Arad, printre care arhitectură, cultură, istorie.

De exemplu, printre întrebările lor se află care a fost cea mai mare gimnastă din oraş. Pentru a le arăta copiilor frumuseţea clădirilor şi arhitectura deosebită care au făcut ca în trecut Aradul să fie numit şi „Mica Vienă”, activiştii Mişcării Arădene au confecţionat puzzle-uri şi copiii se joacă după ce au aflat ­istoricul acelei clădiri. „Proiectul se derulează pentru al doilea an şi a avut succes. Tot mai ­multe şcoli doresc să mergem să le vorbim elevilor ­despre Arad şi să îi facem să înveţe jucân­du-se”, a declarat Claudiu Cristea, preşedinte al Mişcării Ară­dene şi consilier local din partea PNŢCD.

Proiecte pentru comunitate

Mişcarea Arădeană a propus proiecte cu impact pentru comunitate. Astfel, a identificat 12 zone în toate cartierele municipiului pentru amenajarea unor parcuri pentru arădeni. A identificat surse de finanţare, iar ideea s-a bucurat de sprijinul întregii comunităţi. Mişcarea Arădeană a iniţiat în acest sens o petiţie care a adunat peste 4.000 de semături.

Lipsa de lideri pe plan local a determinat Mişcarea Arădeană să se implice în crearea unei Academii de lideri. „Este un proiect care ţine de realitatea tristă: oraşul nu are lideri. Acest lucru este demonstrat de cadrele împinse în faţă de partidele politice. Proiectul nostru presupune formarea a 20 de lideri, timp de doi ani şi jumătate”, a explicat Claudiu Cristea. Ei beneficiază de cursuri de formare, pentru a înţelege toate mecanismele administraţiei.

Mişcarea Arădeană este preocupată şi de starea patrimoniului util al Aradului. „Avem foarte multe monumente într-o situaţie precară. Au exis­tat proiecte pentru apărarea obiectivelor de patrimoniu şi ne-am opus tendinţei administraţiei de a impune dezvoltarea fără responsabilitate. Am fost în legătură cu instituţiile europene pentru a proteja obiective de arhitectură, precum Podul ­Traian, atunci când administraţia locală a vrut să construiască alt pod lipit de acesta”, a declarat Claudiu ­Cristea. Iniţial, proiectul a prevăzut construirea unui pod provizoriu chiar lângă Podul Traian, care trebuia să fie folosit pentru necesităţile şantierului. Conform primelor estimări, ­Podul Traian ar fi trebuit refăcut în totalitate, însă, după începerea lucrărilor, administraţia locală a constatat că nu mai ­este nevoie. Au fost economisiţi aproape un milion şi jumătate de euro. De aici, administraţia a ajuns la varianta construirii unui pod definitiv lângă Podul Traian, care ar fi preluat o mare parte din traficul rutier.

Impozite mai mici pentru arădeni

Mişcarea Arădeană doreşte implicarea cetăţenilor în promovarea politicilor publice. Cu toate că este o asociaţie apolitică, membrii ei sunt foarte atenţi la activitatea politică pentru că deciziile pe care le iau politicienii produc diverse efecte asupra cetăţenilor Aradului.

Consilierii au respins ­reducerea taxelor

Astfel, una dintre iniţiativele organizaţiei a fost obţinerea de taxe şi impozite mai mici pentru arădeni. Claudiu Cristea a prezentat un proiect de hotărâre de consiliu local pe care l-a depus la secretariatul Consiliului Local al Municipiului Arad prin care solicită revenirea la taxele şi impozitele pentru clădiri şi terenuri în Arad la nivelul celor din anul 2009. Printre argumentele aduse se află excedentul bugetar înregistrat în 2010, de aproximativ 17 milioane euro, realizat în condiţiile în care taxele şi impozitele locale au fost mărite anul trecut prin diferite artificii, cum ar fi aşa-zisa rezonare a municipiului, prin care străzi din cartiere periferice au fost asimilate unora din zonele centrale în urma introducerii de utilităţi, deşi lucrările nu au fost încă terminate. Mişcarea Arădeană a mai cerut revenirea impozitului pentru clădirile deţinute de persoanele juridice la 1% din valoarea de inventar, în loc de maximul de 1,5 la sută, dar şi revenirea la zonarea municipiului din anul 2010. În Consiliul Local, iniţiativa Mişcării Arădene nu a întrunit voturile necesare.

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...
Ultima oră
Pe aceeași temă