23.5 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăSpecialCum răspunde Ministerul Educației la sesizarea Asociației Edu Cer cu privire la...

Cum răspunde Ministerul Educației la sesizarea Asociației Edu Cer cu privire la membrii propuși pentru CNATDCU

Ministerul Educaţiei (MENCŞ) va analiza fiecare observaţie pe care o va primi, cu privire la persoanelor selectate pentru a compune comisiile de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), informează Agerpres.

Precizarea vine după ce, sâmbătă, Asociaţia Edu Cer, a semnalat public că printre membrii propuşi pentru componenţa nominală a comisiei CNATDCU, specialitatea Teologie, se numără şi Ioan Tulcan, profesor universitar la Facultatea de Teologie, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, a cărui calitate de colaborator/lucrător al securităţii a fost stabilită de CNSAS şi dovedită prin sentinţa irevocabilă a ÎCCJ din 17 decembrie 2013. 

„Procesul de constituire a noului CNATDCU este unul transparent şi a implicat mai multe etape: depunerea candidaturilor în sistem online, constituirea comitetelor de selecţie, iar acum suntem la etapa în care comitetele ne înaintează listele persoanelor selectate pentru comisiile de specialitate. Rolul publicării spre consultare a listelor nominale, pe fiecare comisie, exact acesta este: de a primi observaţii asupra persoanelor propuse. Iar reacţia EduCer arată ca mecanismul funcţionează. De altfel, încurajăm pe cei care pot veni cu puncte de vedere argumentate, să o facă pe canalul deja anunţat. Ne dorim un Consiliu puternic, asupra căruia să nu planeze suspiciuni, şi vom analiza fiecare observaţie pe care o vom primi. Răspunsurile comunităţii ştiinţifice la propunerile înaintate de comitetele de selecţie sunt extrem de importante”, afirmă purtătorul de cuvânt al MENCŞ, Mirabela Amarandei.

Asociaţia Edu Cer a mai amintit, sâmbătă, că pentru a ocupa funcţia de decan in mandatul 2012-2016, Ioan Tulcan a semnat o declaraţie falsă de necolaborare cu securitatea şi deşi cazul a fost intens mediatizat, Tulcan a fost menţinut în funcţia de decan până în aprilie 2016, la sfârşitul mandatului. 

„Iar acum se află printre membrii CNADTCU, care, conform declaraţiilor MENCS, au fost selectaţi pe criterii de profesionalism şi integritate. Asociaţia Edu Cer protestează împotriva acestei nominalizări şi solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice eliminarea din comisia CNADTCU a lui Ioan Tulcan. Dacă aceasta este maniera în care sunt selectaţi membrii CNATDCU, nu există şanse de îndeplinire a obiectivelor prevăzute de lege pentru această comisie”, se mai afirma în comunicatul Asociaţiei Edu Cer. 

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi-a manifestat joi, 19 mai, speranţa ca la începutul lunii iunie noul Consiliu Naţional de Atestare a Diplomelor, Titlurilor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să fie funcţional. 

„Este extraordinar, avem instituţii serioase. (…) Lucrăm într-un mod cum nu s-a mai făcut până acum – transparent, dar şi axat pe meritocraţie în selectarea membrilor viitorului CNATDCU. Sunt deja 11 comisii selectate. Cât mai repede posibil vom anunţa noul CNATDCU. Am toată speranţa că la începutul lui iunie vom avea noul CNATDCU funcţional. Eu vă spun sincer că îmi propun să am o întâlnire undeva după prima decadă a lunii iunie în care să aduc vechii membri cu cei noi şi să fie cum nu s-a întâmplat până acum vreodată”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă. 

Curaj a spus că are încredere în instituţii, iar acestea trebuie respectate. „Eu cred foarte mult în instituţii. CNATDCU este o instituţie (…) şi instituţiile evident că adună oameni, eu cred în instituţii. Trebuie să respectăm instituţiile, să le facem credibile, ele se fac prin ele însele, dar şi prin deciziile noastre”, a explicat ministrul Educaţiei.

Cele mai citite

Două recorduri istorice în Franța – Maroc! Mbappe și Bouaddi au intrat în istoria Campionatului Mondial

Kylian Mbappe și Ayyoub Bouaddi au stabilit borne impresionante chiar înainte de fluierul de start al sfertului de finală dintre Franța și Maroc.Partida dintre...

BNR: Aproape două treimi din creditele ipotecare noi sunt concentrate în 10 județe

Piața creditelor ipotecare din România rămâne puternic concentrată în județele cu economii dezvoltate, salarii ridicate și un număr mare de angajați.Datele Băncii Naționale a...

Ucraina a atacat din nou cu drone infrastructura petrolieră din sudul Rusiei

Mai multe infrastructuri petroliere din sudul Rusiei au fost vizate vineri de atacuri cu drone atribuite Ucrainei.Potrivit autorităților ruse, loviturile au provocat un incendiu...
Ultima oră
Pe aceeași temă