18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCum ne văd străinii

Cum ne văd străinii

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19.00, va avea loc ultima conferinţă din 2014 sub egida Ateneului Român: un dialog între Ana Blandiana şi Dennis Deletant, intitulat „Un englez în istoria României“, cu participarea extraordinară a pianistului Dan Grigore.

Discuţia, desfăşurată la Sala Mare a Ateneului Român, va fi o trecere în revistă a istoriei României, pornind de la anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial şi până în prezent, cu numeroase conexiuni la relaţiile româno-britanice, văzute din perspectiva unui eminent cunoscător al trecutului ambelor naţiuni. Totul se va desfăşura pe fundalul dezvoltării Memorialului Sighet, al simpozioanelor ştiinţifice (1993-2002) şi al Şcolii de Vară (1998-2014), manifestări la care Dennis Deletant şi-a adus contribuţia, ca prim-rector al Şcolii de Vară şi ca membru al Consiliului Ştiinţific. Dialogul face parte din seria de discuţii intelectuale iniţiate în perioada interbelică şi reluate în anii trecuţi de conducerea Ateneului Român.

Ana Blandiana este scriitoare, autoare a 24 volume de poezie, proză şi eseu, traduse în 24 de limbi. În luna mai 1990 a reînfiinţat Centrul PEN din România, pe care l-a condus până în 2004. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianţei Civice (preşedinte între 1991-2002). În ianuarie 1993 a fost iniţiatoare a Memorialului Sighet, iar în aprilie 1995 a Academiei Civice, pe care le conduce de la începuturi până în prezent. Premiul internaţional „Herder” (1982), Premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu” (1997). Ofiţer al „Legiunii de Onoare” (2009).

Dennis Deletant este filolog şi istoric englez, familiarizat cu România din anii ’60, întâi ca bursier, apoi prin căsătoria cu Andreea Caracostea, prin teza de doctorat despre „Manuscrisul de la Ieud”, în sfârşit prin lucrările sale de referinţă despre comunismul românesc, dezvoltate şi de la catedră, iniţial la Universitatea din Londra (Colegiul de Studii Est-Europene), apoi – în paralel – la Universitatea din Amsterdam, iar în prezent la Georgetown University (Catedra de Studii Româneşti „Ion Raţiu”). Ofiţer al „Ordinului Imperiului Britanic” (1995) şi, în România, al Ordinului „Pentru Merit” (2000).

Directorul general al Filarmonicii „George Enescu“, Andrei Dimitriu, subliniază importanţa acestui dialog: „Anul acesta, seria Conferinţelor Ateneului se va încheia pe 20 decembrie cu o conferinţă extraordinară despre cât de profunde şi ireversibile sunt recuperarea normalităţii şi reforma structurală în societăţile postcomuniste. Invitatul de onoare, profesorul britanic Dennis Deletant, este familiarizat cu istoria şi realitatea din România, fiind autorul unor cărţi fundamentale despre comunismul românesc. Partener de dialog, un eminent scriitor şi avizat cunoscător al societăţii noastre, dar şi un model neegalat de lider ziditor al societăţii civile: Ana Blandiana“. „În intenţia mea, Conferinţele Ateneului Român trebuie să consacre un loc recunoscut de Europa academică drept un spaţiu de dezbatere de mare rafinament intelectual a unor teme majore ştiinţifice, artistice, politice, literare, cu conferenţiari de mare calibru. În cele zece conferinţe organizate din 2010 la Ateneul Român, întotdeauna invitatul a fost o personalitate străină, iar partenerul român un nume consacrat de intelectual“, precizează Andrei Dimitriu.   

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă