11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCum joacă UNPR la două capete, în Ardeal

Cum joacă UNPR la două capete, în Ardeal

În timp ce UNPR se agaţă de PDL într-o serie de alianţe locale, progresiştii aşteaptă de la Guvernul USL posturi de prefect şi de secretari de stat.

 

UNPR a ajuns etalonul haosului din politica românească. Astfel, formaţiunea condusă de fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, a reuşit performanţa unică de a fi aliată, în acelaşi timp, şi cu Puterea şi cu Opoziţia. În condiţiile în care UNPR a rupt alianţa la nivel central cu PDL după căderea Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, “progresiştii” au trecut în tabăra noii Puteri, în contextul în care au acceptat să acorde sprijin parlamentar Guvernului condus de liderul PSD, Victor Ponta.

“Întoarcerea armelor” de la nivel central i-a lăsat, însă, în tranşee alături de PDL pe o serie de lideri locali din Transilvania, care au apucat să depună liste comune de candidaţi la alegerile locale din 10 iunie.

Harababură generală

În câteva dintre judeţele cheie din Transilvania, democrat-liberalii şi progresiştii au depus liste comune. În Harghita, PDL, PRM şi UNPR au format Alianţa Românească Harghita. Obiectivul acesteia este să obţină câteva mandate într-un judeţ în care bătălia politică va fi dată în principal între UDMR, PPMT şi PCM.

În Hunedoara, PDL, UNPR şi PNŢCD au format Uniunea Social-Populară. Liderul UNPR Mircia Muntean va fi susţinut pentru şefia Consiliului Judeţean Hunedoara. Voturile unor comunităţi conduse de PDL, cum ar fi Petroşaniul, sunt considerate drept vitale în bătălia dintre Mircia Muntean şi actualul preşedinte PNL al Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ. În Maramureş, PDL şi UNPR au format Uniunea pentru Maramureş, care îl va susţine pe actualul preşedinte PDL al Consiliului Judeţean, Mircea Man. La Mureş, PDL, UNPR şi PER au format Alianţa pentru Mureş, care va susţine candidaturile liderului PDL, Dorin Florea, la Primăria Târgu-Mureş, şi a independentului Marius Paşcan la şefia Consiliului Judeţean.

Situaţie schizoidă

Situaţia UNPR în judeţul Mureş este de-a dreptul schizoidă. În timp ce progresiştii sunt aliaţii PDL pe plan local, ei speră să obţină de la USL un post de secretar de stat pentru cel mai vizibil membru al UNPR Mureş. Este vorba de actualul preşedinte al Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş-Cheţan. El speră să îşi păstreze postul în continuare, aşa cum a făcut-o sub guvernele Tăriceanu, Boc şi Ungureanu. Culmea este că Radu Roatiş-Cheţan ar putea beneficia şi de sprijinul foştilor săi colegi din PNL, partid în care a deţinut şefia Comisiei pentru Agricultură, chiar în timp ce îl însoţea pe Gabriel Oprea în adunările care aveau rolul constituirii organizaţiilor UNPR. De asemenea, în Arad, senatorul Avram Crăciun, care este candidat la alegerile locale, este în cărţi şi pentru un post de secretar de stat. Mai mult, senatorul Avram Crăciun a declarat că “UNPR negociază posibilitatea desemnării unor prefecţi şi subprefecţi în mai multe judeţe, inclusiv Aradul, unde vizează un post de subprefect”.

Nu vor să audă de „trădători”

În timp ce în unele judeţe, UNPR negociază la două capete, atât cu PDL, cât şi cu USL, există şi lideri ai USL care nici nu vor să audă de o colaborare cu progresiştii. “Nu este normal să le cedăm lor posturi de secretari de stat, preşedinţi de agenţii, de prefecţi ori de subprefecţi. Noi am spus permanent alegătorilor că UNPR este o formaţiune ilegitimă, care a pătruns prin trădare şi traseism în Parlament. Să treacă prin alegerile parlamentare şi apoi putem să discutăm”, a spus unul dintre deputaţii PNL din Transilvania.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă