11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCum înmormântezi un sfert de milion de euro

Cum înmormântezi un sfert de milion de euro

În plină criză, autorităţile mureşene construiesc două capele funerare „de lux”.

Autorităţile locale din Mureş se întrec care mai de care în investiţii care de care mai scumpe, deşi toată lumea se plânge că e criză. Astfel, aleşii locali din Corunca şi Sângeorgiu de Pădure alocă în acest an 140.000 de euro fiecare pentru construirea a două capele mortuare. Câte una în fiecare localitate. Capela funerară de la Corunca ar urma să aibă 86 de metri pătraţi şi va fi construită pe un teren cu suprafaţă totală de circa 200 mp. Primarul de la Corunca, Martin Nagy, spune că în cel mult şase luni locuitorii comunei Corunca vor putea beneficia de noua capelă deoarece procedurile de licitaţie au fost deja începute, iar săptămâna trecută Consiliul Local a aprobat întreaga investiţie. Primarul spune însă că suma finală va fi mai mică decât se preconizase iniţial.

„Când am văzut studiul de fezabilitate, mi s-a părut mult şi prin proiectul tehnic încercăm să reducem suma”, a declarat Martin Nagy, potrivit căruia în bugetul pe acest an s-au aprobat pentru capela mortuară doar 350.000 de lei. Afirmaţiile primarului sunt contrazise însă de consilierii locali. „Suma alocată este de 700.000 de lei pe puţin. Conform documentaţiei, se vede şi o sumă de 998.000 de lei. Primarul spune că este vorba de 350.000 de lei. Primarul scade preţul la fiecare interviú”, a declarat consilierul independent din Corunca Mircea Macaveiu, în timp ce locuitorii din comună consideră la rându-le investiţia “o adevărată hoţie” şi asta în condiţiile în care banii cu pricina s-ar fi putut duce spre exemplu spre asfaltarea drumurilor.

Licitaţie pe 11 iunie

Cât priveşte capela de la Sângeorgiu de Pădure, licitaţia pentru aceasta urmează să aibă loc peste câteva zile, pe 11 iunie. Primarul din Sângeorgiu de Pădure, Andras Tar, spune că această investiţie este necesară proaspătului oraş Sângeorgiu de Pădure. “Este nevoie pentru că avem multe blocuri de locuinţe şi nu este igienic să stea mortul în casă şi cred că Sângeorgiu de Pădure merită să aibă o casă mortuară, întrucât avem 5.000 de locuitori”, spune primarul.

Capelă cu terasă

Primarul Andras Tar recunoaşte că valoarea investiţiei, potrivit proiectului tehnic, este de 575.000 de lei. Andras Tar, Capela de la Sângeorgiu de Pădure va fi din lemn, va avea o suprafaţă construită de aproape 200 metri pătraţi şi va dispune, la fel ca şi cea de la Corunca de cameră mortuară, o terasă, două boxe, vestiar pentru preoţi şi grup sanitar.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă