Cel puțin până acum, președintele Iohannis, conștient sau nu, îi da o mână de ajutor lui Ponta în campania de recredibilizare.
Revenons à nos moutons. Nu-i ușor. Lumea, noi toți ne întrebăm ce va urma. Vor mai arăta Franța, Europa la fel? Deocamdată, mitingul de peste 1,5 milioane de oameni de la Paris, cu participarea a 50 de șefi se state, inclusiv din lumea musulmană, a transmis semnalul solidarității, al frontului comun în apărarea valorilor occidentale, refuzul terorii. Dar lucrurile nu vor rămâne așa. Se vor schimba politici de integrare/asimilare, de securitate, se va ieși, poate, din ipocrizie și adevărul sufocat de corectitudinea politică, cuplată cu cea morală – cum bine remarca Jean Sevillia încă de acum câțiva ani -, va fi rostit clar la scenă publică. Realitatea e cutremurătoare, normele civilizației europene sunt asediate și nu de ieri, de azi – caricaturile din Charlie Hebdo au fost doar un pretex într-un șir de atentate care nu se vor opri aici -, multiculturalismul, soluțiile administrative și sociale s-au dovedit un eșec, cel puțin în Franța. Neagu Djuvara spune că „această colonizare masivă a Europei de către Islam e de neoprit, nu putem decât s-o constatăm“. Europa, așa cum o știm noi, va dispărea în câteva generații.