20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCum îi surprinde ministrul Justiției pe angajații penitenciarelor

Cum îi surprinde ministrul Justiției pe angajații penitenciarelor

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a povestit, joi seara, la Antena 3, că s-a dus neanunțat în vizită la penitenciarele din țară, de multe ori folosind mașina personală.

"Mă duc neanunțat. De multe ori m-am dus la volan cu mașina mea, am tras la poarta penitenciarului și am sunat acolo. Sigur că i-am surprins, dar s-au dezghețat după aceea", a spus Toader.

Citește și: 

Toader a anunțat că au fost demarate proiectele de construire a unor penitenciare, fiind luată în calcul și preluarea unor unități militare.

"Avem dat drumul la studiul de fezabilitate pentru proiectul Penitenciarului de la Berceni. Avem în calcul să preluăm trei unități militare care fac parte din același areal, vreo 15 hectare de teren, undeva la Unguriu în județul Buzău, cu clădiri bune, nu de penitenciar, dar de administrație. Le preluăm și dăm drumul la construcția unui penitenciar alături de cel de la Berceni și alături de cel care este proiectat la Caracal. La Pantelimon avem un început de penitenciar pe construcția sediului fostului Parchet Național Anticorupție. Acolo nu facem penitenciar, vrem să facem un institut de pregătire a celor 13.000 de funcționari cu statut special din penitenciare", a explicat Tudorel Toader.

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă