10.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCum arată metroul viitorului. Londra pune în circulație noile trenuri în anii...

Cum arată metroul viitorului. Londra pune în circulație noile trenuri în anii 2020

Londra va lansa un nou tip de trenuri de metrou, care pot circula fără conductor şi au fost comparate cu o navă spaţială din „Star Trek“.

„Metroul din Londra este unul dintre cele mai cunoscute din lume. Suntem mândri că am creat ceva ce face parte din viaţa oraşului“, a declarat Paul Priestman, directorul agenţiei care a realizat designul trenului, informează CNN, citat de Mediafax.

Cele 250 de trenuri noi vor fi lansate în anii 2020 şi se aşteaptă să rămână în circulaţie timp de 40 de ani. Până în anul 2030, se aşteaptă ca populaţia Londrei să crească de la 8,4 milioane la 10 milioane de locuitori.

Noile metrouri vor avea o capacitate cu 60% mai mare decât cele din prezent şi vor putea transporta între 8.000 şi 12.000 de pasageri pe oră.

Trenurile vor costa aproximativ 2,5 miliarde de lire steline şi vor putea fi operate automat.

„Comparat cu alte sisteme de metrou din lume, cele din Londra sunt mai confortabile. Ne-ar fi plăcut să le putem crea mai spaţioase, dar am fost nevoiţi să folosim spaţiul pentru sistemul de răcire a aerului“, spune Priestman.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă